Google+
Home » Justitie » Tupeu de escroc: Individul care cerea femeilor o partidă de sex prin telefon pentru a le angaja este acuzat și de substituire de identitate!

Tupeu de escroc: Individul care cerea femeilor o partidă de sex prin telefon pentru a le angaja este acuzat și de substituire de identitate!

Pozele pe care le trimite fetelor interesate de job-urile respective aparțin unui tânăr din Bârlad care este plecat la muncă în Spania. Individul i-a sustras pozele postate pe contul său de pe o rețea de socializare.

de Răzvan CĂLIN

În ediția de ieri a cotidianului nostru v-am prezentat pe larg cazul incredibil al unui individ care prin intermediul anunțurilor de angajare publicate pe siturile locale încearcă de fapt să convingă tinere femei să întrețină relații sexuale cu el. Individul încă nu a fost prins de oamenii legii și este foarte posibil să fie unul dintre exponenții unei rețele de prostituție. Oricum ar fi, agresivitatea și tupeul cu care acționează acest individ ar trebui să pună în priză autoritățile statului și să îl dibuiască cât mai rapid până ce nu este prea târziu și, Doamne ferește, va face victime.

Acesta este bârlădeanul Bogdan Stăncescu, tânărul căruia escrocul i-a furat câteva dintre pozele postate pe contul său dintr-o rețea de socializare.

Cât privește tupeul pe care îl arată acest individ, care se recomandă drept Ionuț Iftimie, operator angajator la SC Eden România SRL, s-a văzut încă odată după ce în ediția de joi a ziarului nostru a apărut materialul cu pricina. Am fost contactați de o bârlădeancă, Mariana Stăncescu, care ne-a spus că tânărul ce apare în fotografiile pe care Ionuț Iftimie le-a trimis femeilor cu care a intrat în contact, sunt de fapt ale fiului ei, Bogdan Stăncescu.

”Băiatul meu este plecat la muncă, peste hotare. Am vorbit cu el astăzi la telefon și mi-a spus că l-au sunat și pe el prieteni și cunoștințe care au citit articolul din ziarul dumneavoastră. A primit tot felul de mesaje pe contul lui de Facebook. Sunt mesaje urâte, dar lumea se ia de el degeaba pentru că el nu are treabă cu așa ceva. Individul ăla care a dat anunțurile de angajare i-a luat câteva poze de pe contul fiului meu și le-a trimis la fetele alea spunând că el este. Vă dați seama cum se simte fiul meu acum…El nu are nici o vină! Nu a făcut niciodată așa ceva”, a declarat jurnaliștilor de la Est News  mama lui Bogdan Stăncescu.

Cel care își spune Ionuț Iftimie (căci este clar că e foarte posibil ca și numele respectiv să fie unul fictiv) a dat dovadă de șiretenie atunci când i s-au cerut date legate de identitatea sa. Cu un tupeu ieșit din comun, a subtilizat rapid și la întâmplare câteva poze de pe un cont dintr-o rețea de socializare (cont care aparține altcuiva, în cazul de față, lui Bogdan Stăncescu)  și le-a livrat fetelor care sunau pentru anunțurile de angajare postate de el pe site-urile de specialitate.

”În momentul în care i-am cerut si eu poze, mi le-a trimis pe astea,  când vorbeam cu el pe telefonul mobil. Habar nu am avut că în fotografiile respective nu ar fi el, ci cu totul altcineva, care nu are nimic de a face cu escrocheria asta”, a mărturisit Daniela, tânăra bârlădeancă care a avut curajul să facă plângere la poliție împotriva acestui escroc și care a și povestit totul jurnaliștilor de la Est News.

La rândul ei, mama lui Bogdan Stăncescu a depus plângere la Poliția Bârlad, în care a povestit totul și a cerut oamenilor legii ca cel ce-și spune Ionuț Iftimie să fie tras la răspundere: ”Băiatul meu m-a rugat să fac plângere la poliție ca să arătăm că el nu are nici o vină și că pozele i-au fost furate de pe contul său de acel om. Trebuie să știe toată lumea că fiul meu nu are nici o treabă cu cazul ăsta. Bogdan e foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat pentru că foarte multă lume îl judecă acum pentru că oamenii cred că el se ocupă cu chestii de astea, cu prostituție. Dar el e nevinovat, nu are nici o treabă cu așa ceva!”.

Individul continuă să ”pescuiască” în județul Vaslui, sperând că poate îi va cădea în plasă vreo tânără mai credulă!

Iată, așadar, impactul devastator pe care un escroc de teapa lui Ionuț Iftimie (dacă nu cumva și numele acesta e doar un alias după care își ascunde adevărata identitate) îl poate avea asupra vieților oamenilor. Sperăm că oamenii legii își vor face datoria  cât mai repede căci escroci precum Iftimie continuă să acționeze nestingheriți. Încă o tânără, tot din județ, a contactat jurnaliștii de la Est News, cărora le-a povestit că, la rândul ei, a fost cât pe ce să pice în plasa acestui individ. A procedat exact ca în celelalte cazuri prezentate în cotidianul nostru: în momentul în care tânăra l-a contactat telefonic, i-a împuiat capul cu atrăgătoarele condiții de salarizare și muncă, după care a trecut la atac, solicitându-i un CV, o poză cu ea și, finalmente, o partidă de sex prin telefon. Pentru început! Din nefericire pentru el, nici această tânără nu s-a lăsat vrăjită și l-a refuzat categoric.

Un escroc tupeist și cu multă imaginație…bolnavă!

Așa cum am descris pe larg în ediția anterioară a cotidianului nostru, individul în cauză și-a format o tehnică foarte simplă de a racola ”forță de muncă” de pe meleagurile vasluiene. A postat anunțuri pe site-urile locale de profil în care anunța că diferite firme ”serioase” caută să angajeze fete și femei pentru o gamă variată de job-uri (unele cu titulaturi pompoase, menite să atragă și mai mult eventuale persoane interesate): operator call-center preluare cv-uri, vânzătoare magazin electrocasnice, ”fete pentru publicitate la un produs”, supraveghetoare, vânzătoare, manipulantă, ajutor de cofetar. Toate anunțurile erau postate de același individ, iar la ambele numere de telefon răspundea tot el. De fiecare dată, interviul telefonic de angajare sfârșea cu o singură cerință (care, de altfel, era obligatorie și eliminatorie): o partidă de sex prin telefon.

Daniela, tânăra care a dat în vileag totul, ne-a povestit că în momentul în care l-a refuzat pe individ, acesta a avut o reacție pe măsură, încercând să o intimideze. Cu un tupeu ieșit din comun, a amenințat-o că ”recuperatorul” firmei pe care o reprezintă îi va face plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru o infracțiune proaspăt inventată de imaginația sa bolnavă: inducerea în eroare a organelor de angajare! No comment!

Comments

comments

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: