Home » Sport » FC 2007 Gârceni, a treia echipă care a obținut biletele pentru play-off. FC 2002 Vaslui e principala favorită pentru ultimul loc calificabil

FC 2007 Gârceni, a treia echipă care a obținut biletele pentru play-off. FC 2002 Vaslui e principala favorită pentru ultimul loc calificabil

Cu două etape înainte de terminarea sezonului regulat al Ligii a IV-a de fotbal trei echipe și-au obținut matematic calificarea în play-off. Ocupanta locului patru mai are nevoie de trei puncte pentru a nu rata lupta la titlu.

Fc 2007 Gârceni se alătură formațiilor Pajura Huși și Vitis Șuletea în confruntarea pentru titlu în Liga a IV-a de fotbal, după ce a învins în deplasare la Sporting Bârlad, scor 1 – 4. Are nouă puncte peste ocupanta locului cinci, cu doar două etape rămase de disputat.

FC 2002 Vaslui a reușit o victorie extrem de importantă, pe terenul celor de la Vitis Șuletea, echipă care mai fusese învinsă o singură dată. Vremea nu a fost deloc favorabilă unui joc spectaculos, datorită vântului care a bătut extrem de puternic. Singura reușită a partidei a venit în minutul 18, când Edi Moraru a bătut scurt o lovitură liberă până la Cezar Ionuț, care a trimis mingea în plasă și a câștigat toate punctele pentru echipa sa. Echipa suporterilor vasluieni are nevoie de victorie în ultimele două partide pentru a nu pierde locul patru.

Cele mai multe goluri s-au marcat în confruntarea dintre Atletic Club Bârlad și Juventus Fălciu, scor 6 – 2. Bârlădenii conduceau la pauză cu avantaj minim, scor 2 – 1, dar s-au dezlănțuit în partea secundă. Atletic Club Bârlad a profitat astfel de înfrângerea concitadinei Sporting Bârlad și a depășit-o în clasament.

Multim Perieni a învins în celălalt meci al etapei pe Unirea Banca, scor 3 – 1.

Pajura Huși continuă să fie liderul Ligii a IV-a, cu 40 de puncte. Vitis Șuletea a rămas pe doi, cu 37 de puncte, dar și un meci în plus disputat. FC 2007 Gârceni completează podiumul, cu 36 de puncte. FC 2002 Vaslui se află pe locul patru, cu 30 de puncte. Juventus Fălciu e pe cinci, cu 27 de puncte, urmată de Atletic Bârlad, care are 26 de puncte dar și un meci în plus disputat. Sporting Bârlad ocupă locul șapte, cu 24 de puncte. Multim Perieni e pe locul opt, cu 9 puncte, urmată de Unirea Banca, echipă cu o zestre de 7 puncte.

Pe 23 aprilie, în penultima etapă a competiției FC 2002 Vaslui dă piept cu Sporting Bârlad, iar Juventus Fălciu poate profita în cazul unui pas gresit al echipei suporterilor vasluieni, dacă învinge Unirea Banca. Cel mai spectaculos meci al etapei se anunță a fi confruntarea dintre Pajura Huși și Vitis Șuletea, ocupantele primelor două locuri. FC 2007 Gârceni va da piept cu Multim Perieni. Atletic Club Bârlad stă. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: