Home / Justitie / La un pas de tragedie. Un camion și o dubiță s-au ciocnit pe DE 581!

La un pas de tragedie. Un camion și o dubiță s-au ciocnit pe DE 581!

de Răzvan CĂLIN

Un accident spectaculos petrecut pe Drumul European (DE) 581, pe raza comunei Banca, a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie cumplită. În accident au fost implicate un autocamion și o autoutilitară.

”Din primele cercetări efectuate la fața locului de către colegii de la Biroul Drumuri Europene și Naționale, s-a stabilit că totul s-a petrecut în jurul orei 16. Autocamionul circula din direcția Vaslui către Bârlad și era condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani. Din sens opus, circula o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat de 54 de ani. Se pare că la un moment dat, șoferul dubiței a intrat într-o depășire neregulamentară și când încerca să revină revenit pe sensul său de mers a fost acroșat de autocamion. Șoferul camionul a încercat să evite coliziunea cu dubița, dar nu a reușit, din păcate”, ne-a declarat agent șef principal Iulian Petre, de la Biroul de Presă al IPJ Vaslui.

În urma impactului, ambele autovehicule au fost avariate. Conducătorul auto al dubiței a suferit câteva policontuzii și a fost transportat cu ambulanța sosită la fața locului, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Din câte se pare, bărbatul nu a suferit răni foarte grave, însă a fost supus unor investigații medicale amănunțite. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

About Razvan Calin

x

Check Also

Instanța supremă a dat câștig de cauză ANI! Primarul din Pogana, în stare de incompatibilitate

Vești proaste pentru Maricel Gîfu, ...

Bazinul de înot și polo din municipiul Vaslui intră la proiectare

Proiectul construcției unui bazin de ...

O troiță nouă, dedicată eroilor Revoluției din 1989, sfințită în Cimitirul ”Eternitatea” din Vaslui

O troiță nouă, dedicată eroilor ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: