Home » Social » După 13 ore petrecute pe masa de operație, fosta șefă de promoție de la Școala ”Iacov Antonovici” Bârlad trăiește o minune

După 13 ore petrecute pe masa de operație, fosta șefă de promoție de la Școala ”Iacov Antonovici” Bârlad trăiește o minune

Teodora Balan, șefa de promoție de la Școala ”Iacov Antonovici” (Școala nr. 8) din Bârlad, simte că s-a născut a doua oară. Adolescenta de 16 ani va întâmpina vara lui 2017 cu zâmbetul pe buze, privind-o de sus, la propriu, așa cum nu credea că se va mai întâmpla vreodată. Grație unei operații extrem de dificile la coloană, ce a durat 13 ore, Teodora se poate bucura acum de ceea ce pentru milioane de oameni este o normalitate: faptul că stă dreaptă.

Teo se află în perioada de recuperare la o clinică privată din București. Operația nu ar fi fost posibilă dacă asociația „Salvează o inimă” nu ar fi derulat o campanie națională de strângere de fonduri căreia i s-a alăturat și cotidianul Est News.

Teodora s-a născut cu o boală foarte rară – sindromul Marfan – o afecțiune care i-a contorsionat oasele, i-a deplasat organele interne și care, printre altele, i-a declanșat și alte boli grave cum ar fi prolapsul valvei mitrale și a valvei tricuspide a inimii, dilatarea aortei dar și luxații ale cristalinului. Din nefericire, boala i-a fost depistată destul de târziu și dacă nu ar fi fost operată acum Teodora ar fi avut șanse aproape nule de salvare.

Campania „Salvează o inimă” a reușit și prin intermediul ziarului Est News sensibilizarea oamenilor cu suflet, printre care și trei oameni de afaceri bârlădeni, astfel că în luna septembrie 2016, în doar câteva zile, s-a reușit strângerea sumei de 13.000 de euro, bani cu care familia Teodorei a putut achita costul intervenției chirurgicale. Cel care a avut curajul să o opereze pe adolescenta bârlădeană este medicul primar de ortopedie pediatrică Alexandru Thiery, de la Spitalul Monza din București. Deși operația a avut riscuri enorme din cauza afecțiunilor multiple de care suferă Teodora Bălan, intervenția a reușit. Teodora a trecut prin acest episod greu al vieții sale datorită firii sale pozitive și dragostei cu care a fost înconjurată de familie.

„Pe 28 martie s-a împlinit cel mai mare vis al familiei mele, acela ca fetița mea să fie operată la coloană, într-un cuvânt de a fi salvată de la moarte. Această operație nu va rezolva 100% problemele de sănătate ale Teodorei dar este un pas imens pentru ameliorarea stării de sănătate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că operația, care a durat 13 ore, a reușit, Teodora a rezistat și fizic și moral, în ciuda complicațiilor care ar fi putut să apară în timpul operației. Unghiul de înclinație al coloanei a fost redus cu 102 grade, a mai rămas o curbură de 45 de grade dar nu este o problemă. Estetic arată foarte bine. După operație înălțimea Teodorei a crescut de la 1,53 la 1,68 metri. Aproape cât ar fi trebuit sa aibă acum dacă ar fi fost sănătoasă. Mai avem de muncit mult la ședințele de recuperare, destul de costisitoare financiar, dar știu că vom izbuti împreuna”, ne-a declarat Maria Bălan, mama Teodorei.

Teodora face eforturi imense în cadrul exercițiilor de recuperare, învață să stea din nou pe șezut, în picioare, și încearcă sa rețină cât mai mult din indicațiile medicului curant, date la ședințele de recuperare. Recuperarea va fi un proces de durată, pe care îl va continua acasă la Bârlad. Teodora a avut atâta voință și determinare pentru a-și îndrepta coloana, încât a rezistat eroic ședințelor de halotracțiune pe care le-a făcut înainte de operație. Coloana ei nu a putut fi solicitată de halotracțiune decât șase săptămâni, aceasta presupunând un efort imens al pacientului la întinderea coloanei, proces absolut necesar înaintea intervenției chirurgicale de acest gen.

Anii în care tânăra din Bârlad a suportat dureri de neimaginat au trecut. Teodora scapă încet, încet de amețeli, leșin, grețuri, dureri de cap, dificultăți în respirație, probleme care de multe ori au determinat absența elevei de la cursuri pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Cu toate acestea, anul trecut, Teodora a terminat clasa a VIII-a cu nota 10, fiind elevă a Școlii Gimnaziale „Iacov Antonovici”. Acum este în clasa a IX-a A la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”. Din prima zi în care s-a alăturat noului colectiv, Teodora a simțit căldura și dragostea colegilor cât și a profesoarei Gabriela Ghidoveanu, diriginta clasei. Pe toată perioada spitalizării Teodora a ținut legătura cu colegii, prietenii, a fost susținută de aceștia și felicitată după operație.

„Este primul Paște pe care l-am petrecut în suflet cu o mare bucurie, aceea de a fi trecut peste operația de la coloană și aceea de a putea financiar să onorăm intervenția chirurgicală. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la campania umanitară pe care și ziarul dumneavoastră a promovat-o, mulțumesc familiei și mamei în special dar și medicului meu Alexandru Thiery, care mi-a dat o noua șansă la viață. Mai am mult până să mă recuperez, dar faptul că îmi place cum arăt în pozele pe care mi le-am făcut după operație, faptul ca sunt mai înaltă și mult mai dreaptă îmi dă puterea să lupt în continuare.”, a mărturisit Teodora Bălan.

Pe tot parcursul lungii perioade de spitalizare, Teodora a încercat să-și mențină echilibrul psihic vorbind zilnic pe Whatsapp cu colegii, rezolvând diferite teme pe care aceștia i le trimiteau pe internet dar și desenând. A reușit să își mențină calmul și să rămână la fel de exuberantă și optimistă cum era înainte de operație. Firea ei veselă o ajută enorm în recuperare și, în ciuda faptului că are o tijă pe coloană și 23 de șuruburi, adolescenta își vede în continuare de ședințele de recuperare și se gândește la viitor. În primul rând se pregătește pentru a-și da până la vară toate examenele, întrucât o mare parte din semestrul al doilea a absentat de la ore. Cu siguranță, va reuși să își pună în aplicare și alte planuri. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: