Google+
Home » Invatamant » 1.000 de elevi bârlădeni, cuprinși într-o singură zi în campania „Ai grijă de dinții tăi!”, organizată de Clubul Lions Bârlad, SC AXA Dental Clinic SRL Bârlad și Asociația „Child’s Life” București

1.000 de elevi bârlădeni, cuprinși într-o singură zi în campania „Ai grijă de dinții tăi!”, organizată de Clubul Lions Bârlad, SC AXA Dental Clinic SRL Bârlad și Asociația „Child’s Life” București

Aproape 1.000 de elevi din Bârlad au fost vizitați vineri, 12 aprilie, de medici dentiști. Aceștia au venit nu doar cu sfaturi medicale pentru îngrijirea orală, ci și cu cadouri constând în periuțe de dinți, tuburi de pastă de dinți, magneți de frigider și un orar de periaj ce trebuie respectat întocmai. Activitatea a fost prima din cadrul proiectului „Ai grijă de dinții tăi!”, o campanie demarată de Clubul Lions Bârlad, în colaborare cu Asociația „Child’s Life” București și SC AXA Dental Clinic SRL Bârlad.

Așadar, surpriza a venit în primă fază pentru 573 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” și 363 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad.

Organizatorii și-au propus prin acest proiect să desfășoare mai multe activități de promovare a sănătății orale la copii și de încurajare a prevenirii bolilor cauzate de lipsa igienei orale. Copiii de la clasele pregătitoare și I – IV au primit vizita medicilor dentiști Mihai Bălăeș, Diana Bălăeș și Mihai Vladu, care le-au vorbit acestora pe înțelesul lor despre conduita preventivă în sănătatea orală.

„La vârsta școlară elevii trebuie să fie deja familiarizați cu noțiunile elementare de igienă orală. Periajul corect, de trei ori pe zi și mai ales seara, trebuie să fie o practică prezentă la absolut toți copiii. Sănătatea dinților depinde, de asemenea, și de moștenirea genetică, dar și de frecvența cu care copilul este adus la dentist de către părinți pentru prevenție, pentru intervenții și la control. De asemenea, o dantură sănătoasă este dată de o dietă sănătoasă și echilibrată. Cariile dinților de lapte trebuie abordate cu atenție, pentru că altfel apar dizarmonii dentare și ulterior se ajunge la tratament ortodontic pentru dinții permanenți.”, a declarat dr. Diana Bălăeș, unul dintre medicii dentiști veniți să le vorbească elevilor despre importanța igienei orale.

Copiii au fost foarte atenți, au dovedit că au cunoștințe despre unele reguli ce trebuie respectate pentru o dantură sănătoasă și chiar au adresat întrebări. Au fost foarte încântați că au primit cadouri și au promis că vor respecta cu strictețe orarul de periaj.

Alături de medicii stomatologi au împărțit cadouri și reprezentanți ai organizatorilor: Mihaela Nechita – președinta Clubului Lions Bârlad și Mirela Petcu, președinta Asociației „Child’s Life” Bârlad.

Inițiatorii proiectului „Ai grijă de dinții tăi!” nu se află la prima campanie de prevenție a bolilor, dar este pentru prima oară când s-au implicat într-un proiect ce vizează igiena orală a copiilor și promit că vor continua acest proiect pentru a include cât mai mulți copii de grădiniță și elevi ai școlilor din Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Tehno Redactor