Google+
Home » Administratie » Peste o mie de fermieri au depus la APIA, în doar trei zile, cereri pentru subvenții în agricultură

Peste o mie de fermieri au depus la APIA, în doar trei zile, cereri pentru subvenții în agricultură

Peste o mie de cereri unice de plată pentru subvenții în agricultură acordate de la UE au fost depuse de către fermieri la ghișeele APIA în doar trei zile, după ce, în două luni și jumătate, fuseseră înregistrate 20.793 de solicitări. Instituția și-a încheiat programul după miezul nopții în ultima zi în care s-au mai acceptat cererile din partea fermierilor.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui a înregistrat un număr record de cereri unice de plată a subvențiilor în agricultură în ultimele trei zile din perioada legală de depunere a solicitărilor pentru anul 2017. Astfel, nu mai puțin de 1.048 de fermieri s-au înghesuit la sediul APIA în week-end și la începutul acestei săptămâni, când angajații instituției au avut program special de lucru cu publicul pentru preluarea cererilor de plată. Asta în condițiile în care, în două luni și jumătate de la demararea campaniei, fuseseră depuse 20.793 de solicitări din partea proprietarilor de terenuri sau arendașilor.

În toate cele trei zile s-a lucrat peste program, iar în ultima zi angajații au stat până după miezul nopții. Cererile fermierilor depuse pe ultima sută de metri au însumat o suprafață totală de peste 50.000 de hectare, ceea ce reprezintă o medie de 50 de hectare de fiecare solicitant. Deci, întârziații sunt în general arendașii, cu suprafețe mari de teren cultivate”, ne-a declarat, directorul APIA Vaslui, Răzvan Arteni.

Per total, la nivelul județului nostru au fost depuse 21.841 de cereri unice de plată, aferente unei suprafețe totală de 248.861,48 hectare de teren cultivat. Comparativ cu anul precedent, numărul fermierilor care au cerut subvenții de la APIA a scăzut cu o mie, în timp ce suprafața pentru care s-au depus cereri unice de plată a crescut cu peste 7.000 de hectare. Reprezentanții APIA susțin că scăderea numărului de cereri depuse și creșterea suprafeței aferente se datorează comasării terenurilor agricole în județ. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: