Home » Social » Eveniment de excepție: atelier interactiv de meșteșuguri, la Zilele Culturale ale Bârladului

Eveniment de excepție: atelier interactiv de meșteșuguri, la Zilele Culturale ale Bârladului

Cercul Militar Bârlad a fost gazda unui eveniment inedit, desfășurat marți, 16 mai, în cadrul celei de a XXXII-a ediții a Zilelor Culturale ale Bârladului. Elevi mai mici și mai mari din Bârlad și din câteva sate învecinate și-au dat întâlnire pentru a participa la un atelier interactiv în cadrul căruia au aflat câteva din secretele meșteșugurilor și tradițiilor românești.

Meșterul popular Dan Horgan a fost cel care a explicat celor prezenți, în detaliu, despre modul în care se realizează măștile, icoanele de vatră și pe sticlă, dar și încondeiatul ouălor sau incizatul frumoaselor obiecte folosite în gospodăria țărănească tradițională.

La atelierul interactiv organizat de Cercul Militar Bârlad în parteneriat cu cercul de meșteșuguri „Tradiția încotro?” a participat și Roxana Miron Feraru, viceprimarul orașului.

„Astfel de evenimente trebuie promovate cu ocazia Zilelor Culturale ale Bârladului și nu numai. M-a surprins plăcut această activitate interactivă precum și seriozitatea meșterului popular, Dan Horgan, care reușește de fiecare dată să stârnească interesul publicului și mai ales a elevilor față de tradițiile noastre românești, pe care, de altfel, le promovează”, ne-a declarat Roxana Miron Feraru, viceprimarul Bârladului.

Printre cei prezenți la eveniment s-au aflat și elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din Băcani, copii de la Centrul de Plasament Bârlad, de la Clubul Copiilor „Spiru Haret”, copii merituoși și dornici de a învăța din tainele artelor populare românești. Alături de ei a fost și Elena Maria Cordun, câștigătoarea locului I la Olimpiada de meșteșuguri din Sibiu 2016 (ouă încondeiate) dar și pictorul Nelu Grădeanu, venit special din Germania pentru a asista la zilele orașului său natal. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor