Home » Justitie » Tânărul care a murit după ce malurile unui puț s-au prăbușit peste el lucra ca zilier. ITM a constatat că malurile nu erau asigurate

Tânărul care a murit după ce malurile unui puț s-au prăbușit peste el lucra ca zilier. ITM a constatat că malurile nu erau asigurate

Tânărul de 25 de ani care a murit, vineri după-amiază, în Berezeni, în timpul efectuării unor lucrări de foraj la o fântână, ar fi lucrat la zilier la o firmă din județul Iași, potrivit declarațiilor administratorului firmei. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au constatat că malurile care s-au prăbușit peste muncitor nu erau asigurate, așa cum impun normele de securitate în muncă.

Primele rezultate ale anchetei desfășurată de către ITM Vaslui în cazul posibilului accident mortal de muncă de la Berezeni arată că tânărul de 25 de ani a coborât pentru a remedia o problemă la sapa cu care se efectua forajul fântânii. În momentul în care muncitorul a ajuns la o adâncime de aproximativ 12 metri, malurile din nisip s-au prăbușit, în condițiile în care acestea nu erau asigurate, așa cum impun normele de securitate în muncă. În consecință, tânărul de 25 de ani a fost sufocat din cauza cantității mari de nisip căzută peste el. Colegii bărbatului au solicitat imediat intervenția echipelor de salvare ale Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru a-l scoate pe muncitor la suprafață. Ridicat în stop cardio-respirator din puț de către pompieri, tânărul a fost declarat decedat după mai bine de o oră de manevre de resuscitare făcute de către echipajele medicale.

Administratorul firmei care efectua forajul la o persoană fizică din Berezeni a spus că victima și alte patru persoane munceau ca zilieri. Toți au fost invitați luni (n.r.-29 mai) la sediul ITM pentru a da declarații și pentru a se face verificări dacă firma din localitatea Sârca, județul Iași, se încadrează la activități cu caracter sezonier astfel încât să poată efectua foraje cu zilieri”, ne-a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.

Inspectorii de muncă vor verifica în acest caz și dacă au fost respectate măsurile legale care se impun cu privire la sănătatea și securitatea în muncă. Ulterior, în funcție de rezultatele anchetei, vor fi aplicate și sancțiunile de rigoare. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: