Home / Administratie / Un an cu primarul Dumitru Boroș – dezamăgire uriașă! Ce s-a ales de promisiunile fantasmagorice ale primarului bârlădean (I)

Un an cu primarul Dumitru Boroș – dezamăgire uriașă! Ce s-a ales de promisiunile fantasmagorice ale primarului bârlădean (I)

de Simona MIHĂILĂ și Mara Grigoriu

Elicoptere medicale, parc industrial, parc agroindustrial, centru de urgențe în caz de calamități, milioane și milioane de euro atrase din fondurile europene, ”un lot pe săptămână, săptămâna și lotul”, Aqua Land la Prodana – și câte și mai câte minunății de n-a visat neam de bârlădean în veci și în pururea, asta promitea primarul Dumitru Boroș anul trecut, când bătea târgul în lung și-n lat după voturi. Deschidem, astăzi, serialul promisiunilor lui Boroș, trecând în revistă toate câte a realizat în primul an de mandat și ce mai are de făcut în următorii trei ani cel pe care, cu 12 luni în urmă, cetățenii urbei îl vedeau Mesia salvator al Bârladului.

În urmă cu aproape un an, pe 5 iunie 2016, bȃrlădenii au fost chemați la urne să-și decidă viitorul, după dezamăgirea în masă provocată mai cu seamă de ultimii ani ai administrației PSD. Aproape 10.000 de persoane, din totalul celor 23.670 care au mers la vot, au pus ștampila pe candidatul liberal Dumitru Boroș. Aproximativ 2.000 de voturi față de principalul contracandidat, Adrian Solomon (PSD) au înclinat balanța către noua administrație, ale cărei rezultate bȃrlădenii încă le mai așteaptă.

Din păcate, așa cum spune un proverb romȃnesc, ʺdacă faci bine, să te aștepți la rău!ʺ. În cazul Bȃrladului, toți cei care și-au dorit și au făcut schimbarea s-au convins deja că au avut așteptări mult prea mari. După un an de mandat, orașul a rămas în aceeași încremenire în sărăcie, mizerie, izolare care i-a dezgustat pe bârlădeni.

E drept, administrația Boroș mai are la dispoziție trei ani ca să ʺdemonstrezeʺ, adică să își ducă la îndeplinire mare parte din programul promis în campanie, program cu care i-a făcut pe bȃrlădeni să viseze la un oraș de provincie modern, cu porțile larg deschise către dezvoltare, condus de un primar care vrea nici mai mult, nici mai puțin decȃt ʺTotul pentru Bȃrladʺ.

Domnule Boroș, între noi fie vorba, a promite ʺtotulʺ nu-i cam mult? Iar dacă nu e (și nu e, pentru că v-ați asumat acest program în campania electorală!), nu credeți că a venit timpul, acum, la un an de mandat, să începeți să lucrați pentru Bȃrlad, dacă tot vreți să faceți… totul?

Bârlădenii i-au acordat lui Boroș răgazul necesar vreme de cȃteva luni, ca să își dea seama ce atribuții are ca prim-gospodar al orașului. A fost lăsat să facă (și, mai ales, să desfacă) echipa. Cetățenii i-au trecut cu vederea și lipsa de experiență într-ale administrației, deși nu e ca și cum ar fi aterizat cu parașuta, Boroș preluând frâiele după 8 ani în care a decis soarta orașului în calitate de consilier local.

Însă, după aproape un an în funcție, bȃrlădenii vor și altceva de la el decȃt răspunsuri vagi de tipul ʺnu știuʺ, ʺe posibilʺ, ʺmă voi străduiʺ sau ʺmă voi implicaʺ. Drept dovadă stă valul uriaș de critici exprimate atât în mediul online, cât și prin viu grai, pe orice stradă, în magazine, la biserică, în piață etc.

Oamenii nu au uitat, domnule primar, când le susurați în ureche vorbe vrăjite, în campania electorală: ʺEste foarte clar că drumul croit de PSD-iști nu duce nicăieri!ʺ; ”Veniți împreună cu mine pe acest drum al reconstrucției orașului”. Astăzi, suntem curioși încotro se îndreaptă Bȃrladul pe drumul croit de dumneavoastră, alături de PSD-iști…

Unde sunt elicopterele promise, domnule primar?

Încă din primele pagini ale programului electoral, Boroș a promis un ʺviitor prosper pentru Bȃrlad, care se va transforma într-unul dintre cele mai atractive orașe din zona centrală a Moldovei, din punct de vedere economic și culturalʺ.

Ba chiar a anunțat că ʺvom deschide orașul și vom alunga sărăcia din el, pentru că putem și vom deveni o zonă atractivă pentru investitorii importanți din Vestul Europeiʺ. Iată și soluția promisă: ”Voi face totul pentru conectarea Bârladului la viitoarea autostradă Est-Vest, care va lega Moldova de Transilvania, asigurând totodată conexiunea orașului nostru cu arterele rutiere majore din sudul țării și cu viitoarea autostradă Bacău-Brașov”.

Unde ați deschis orașul, domnule primar? Să fugim, repejor, la făcut poze! Sau poate sunteți amabil să ne puneți la dispoziție elicopterul pe care l-ați promis. E adevărat, acela era pentru urgențe, dar tot urgență se cheamă și asta, cu fotografiatul investițiilor și postatul pozelor pe site-ul primăriei, înainte ca lucrările să fie finalizate.

1.500 de locuri de muncă! Pe bune?

De pe hȃrtia lucioasă care prezintă programul dumneavoastră electoral am extras o altă promisiune: 1.500 de noi locuri de muncă!

După primul an de mandat suntem fericiți să constatăm că, după ce orașul a fost ”deschis”, tot mai mulți oameni pleacă dimineața voioși foc la muncă. Nu sunt chiar 1.500 de slujbe înființate în ultimele 12 luni, dar sperăm să nu lăsați tocmai această măsură îndelung așteptată de bȃrlădeni ca surpriză, pentru ultima zi din mandatul de primar.

Ar fi păcat să nu puneți în practică ideea cu ʺînființarea parcului industrial din zona de sud a Bȃrladului, cu deschidere la drumul european, în asociere cu localitățile limitrofe, investiție de peste 5 milioane de euro, cu finanțare europeană (!), care înseamnă amenajarea unei zone de 10 ha, cu toate utilitățile necesareʺ.

Ați mizat că societatea de administrare a acestui parc, deocamdată imaginar, va asigura 150 de locuri de muncă, fără a le pune la socoteală pe cele înființate de investitori. La un calcul rapid, dacă luăm în considerare un număr de 1.000 de locuri de muncă puse la dispoziție de către investitori (apropo, cȃnd intenționați să îi aduceți la Bȃrlad, vă rugăm mult să ne faceți cunoștință cu ei), tot vă rămȃn de acoperit alte 350 de locuri de muncă.

Vin puhoaiele de investitori prin orașul proaspăt deschis!

Nu vă întristați că nu vă ies nicicum la socoteală 1.500 de locuri de muncă, soluția se află tot în programul dumneavoastră electoral. Acolo scrie negru pe alb că veți crea alte 20 de noi locuri de muncă prin ʺrevigorarea activității Centrului de Afaceri Tutovaʺ, iar firmele cărora le veți acorda, la început de drum, ʺtoate serviciile juridice, de contabilitate sau de consultanță necesare, în cadrul incubatorului de afaceri dezvoltat cu numai 200.000 euro (!)ʺ, vor asigura un rulaj anual de 30 – 50 locuri de muncă.

Mai e mult pȃnă la 1.500, cȃte ați promis în campanie, dar acceptăm să ne spuneți că a fost o greșeală de tipar, numai dacă ne arătați cel puțin 150 de locuri de muncă nou – nouțe, pe care dumneavoastră reușiți să le creați în Bȃrlad. Sau poate va bazați pe actualii investitori, cei care susțin economia locală de ani buni și care au obosit să vină cu săru’-mîna la ușile primăriei, doar-doar de le veți deschide ușile?

Știm de ce nu au ajuns investitorii: așteaptă ʺBiroul de informare și sprijin a producătorilor și a potențialilor investitori străini și locali”

Sperăm că nu ați uitat de proiectul pilot cu privire la schema de ajutor de minimis, pentru sprijinirea micilor antreprenori, incluzȃndu-i aici și pe producătorii agricoli din arealul municipiului. Dacă tot i-ați menționat în programul electoral, poate îi veți invita, în curȃnd, la inaugurarea ʺBiroului de informare și sprijin a producătorilor și a potențialilor investitori străini și locali, unde aceștia să beneficieze de toate informațiile necesare derulării unei afaceri în municipiul Bȃrlad (imobile disponibile, cantitatea și calitatea forței de muncă, infrastructura de afaceri existentă, facilități, proceduri și documentații specifice)ʺ.

Pontul dat de specialiștii în comunicare a fost numai bun să acopere spațiul din broșura dumneavoastră de prezentare pentru campania electorală, dar ne temem că nu acesta e motivul real pentru care investitorii străini nu vin la Bȃrlad. Nu v-ați gȃndit că, poate, n-au pe ce drumuri să vină și să-și distribuie, apoi, produsele?

Cȃt vă hotărȃți dumneavoastră cum să amenajați și să decorați acest birou, și mai ales în grija căruia dintre angajații Primăriei vreți să lăsați investitorii străini, să fie cȃt mai bine consiliați, vă reamintim că se apropie termenul limită, la sfȃrșitul acestui an, pȃnă cȃnd, teoretic, v-ați propus ʺfinalizarea extinderii rețelei de gaz metan, cu prioritate, în cartierele Munteni, Podeni și Deal 2ʺ. (Va urma)

About Simona Vasile

x

Check Also

Replică de la Bârlad, pentru noul ministru al Muncii

Atac la declarațiile  Violetei Alexandru, ...

Vasluienii sunt așteptați să își ridice biletele de tratament balnear

Vasluienii sunt așteptați la Casa ...

Invazia ciorilor în Vaslui a băgat în sperieți populația orașului

Mii de ciori au ”atacat” ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: