Home » Administratie » Speranțe pentru construirea a două creșe la Bârlad

Speranțe pentru construirea a două creșe la Bârlad

de Mihaela NICULESCU

De zeci de ani, părinții cu copii mici din Bârlad se confruntă cu o problemă foarte serioasă, cea a lipsei locurilor în creșă. Dacă în anii comunismului la Bârlad erau trei creșe, după Revoluție a rămas una singură. Este practic imposibil ca micuții să încapă în spațiul singurei creșe, situată în zona spitalului, unde practic există două grupe cu 60 de copii (o grupă cu 30 de copii intre 1 și 2 ani, și o alta cu copii între 2 și 3 ani).

Problema a fost sesizată de toate conducerile Primăriei Bârlad din ’90 încoace, dar din lipsă de bani și de interes, nici acum nu s-a ridicat o creșă nouă. Actuala conducere a Primăriei declară că în urmă cu puțin timp au fost depuse la Ministerul Dezvoltării două proiecte ce vizează construirea a două creșe prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) cu finanțare de la Uniunea Europeană. La Bârlad nu a fost pus în practică până acum nici un proiect prin PNDL, dar reprezentanții Primăriei spun că cele două proiecte în valoare totală de 8 milioane de lei au șanse mari de a fi aprobate. O grădiniță pentru 3 grupe de copii ar urma să fie construită în cartierul Eminescu, iar o alta cu 4 grupe, pe strada Dragoș Vodă, în vecinătatea Asociației Nevăzătorilor.

Existența mai multor creșe în zone diferite ale orașului ar rezolva problema discriminării părinților care locuiesc departe de singura creșă din oraș. Din lipsă de locuri și ca urmare a avalanșei de cereri depuse la creșa din zona spitalului, selectarea copiilor se face, în primul rând, în funcție de zona în care locuiesc, iar prioritate au cei din cartierul în care se află creșa.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: