Home » Justitie » 140 de sancțiuni date de Inspecția Muncii în ultima lună firmelor din județ

140 de sancțiuni date de Inspecția Muncii în ultima lună firmelor din județ

Un număr de 140 de sancțiuni au fost date agenților economici din județ firmelor controlate în ultima lună, valoarea amenzilor depășind 100.000 de lei. Munca fără forme legale reprezintă în continuare o problemă, în condițiile în care au fost identificate șapte persoane care lucrau ”la negru”, firmele găsite în neregulă fiind ”premiate” cu câte 10.000 de lei pentru fiecare lucrător în parte.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui dă continuare bătăi de cap agenților economici din județ. Drept dovadă este numărul mare de sancțiuni aplicate firmelor verificate în ultima lună. În urma celor 188 de controale desfășurate la nivel de județ, au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale. Practic, inspectorii au descoperit 107 angajatori în neregulă pe care i-au amendat, valoarea totală a sancțiunilor pecuniare depășind 100.000 de lei.
”Ca de obicei, majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea legislației în domeniul sănătății și securității în muncă. Însă, ca și sumă, 70.000 de lei se regăsesc în amenzile date la firme unde au fost găsite șapte persoane care desfășurau diverse activități fără forme legale de muncă”, ne-a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.
Din punct de vedere al sănătății și securității în muncă, amenzile au fost aplicate pentru neelaborarea de instrucțiuni proprii pentru fiecare loc de muncă, neasigurarea examenului medical la angajare și periodic, neefectuarea instructajului de protecție a muncii, lipsa echipamentului de lucru și de protecție, neasigurarea materialelor necesare informării și instruirii angajaților, precum și neevaluarea riscurilor locurilor de muncă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: