Home » Justitie » Interimarul Doru Gabriel Panțiru a devenit șef ”pe bune” al Poliției Județene Vaslui

Interimarul Doru Gabriel Panțiru a devenit șef ”pe bune” al Poliției Județene Vaslui

Inspectorul șef interimar al Poliției Județene Vaslui devenit șef cu acte în regulă al instituției. Doru Gabriel Panțiru a câștigat concursul organizat, joi, de către Inspectoratul General al Poliției Române, la care a mai candidat șeful Serviciului Rutier, Sorin Dănilă, și șeful Poliției Negrești, Săndel Anton.

Poliția Județeană Vaslui are șef ”pe bune” după un an și jumătate de interimate. Comisarul șef Doru Gabriel Panțiru a reușit să câștige concursul organizat, joi, de Inspectoratul General al Poliției Române, primul după ieșirea la pensie a celui care a condus destinele IPJ Vaslui între anii 2005 – 2015, comisarul șef Mihai Carp.

Confirm că am promovat concursul de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. Conform procedurilor, urmează să fie comunicată oficial dispoziția șefului IGPR de instalare pe post”, ne-a declarat șeful Poliției Județene Vaslui, Doru Gabriel Panțiru.

Câștigătorul concursului de șef al Poliției Județene Vaslui a asigurat interimatul conducerii instituției în ultima jumătate de an, după ce, anterior, la șefia IPJ a fost, tot interimar, comisarul șef Ionel Mirică, detașat pe o perioadă de un an de pe postul de adjunct al Polițiiei Județene Bacău.

Doru Gabriel Panțiru a candidat, în urmă cu o lună, și la postul de inspector șef adjunct al Poliției Județene Vaslui, concurs pe care însă nu l-a promovat. De altfel, această funcție este în continuare neocupată de un și jumătate. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: