Google+
Home » Justitie » Săptămâna trecută, “de foc” pentru pompierii vasluieni

Săptămâna trecută, “de foc” pentru pompierii vasluieni

Miercuri, joi și vineri au fost zile “de foc” pentru pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU). Ei au desfășurat 61 misiuni.

Echipajele SMURD au efectuat 26 de misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență. Pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii și au mai desfășurat 27 misiuni de recunoaștere în teren, de instruire și educație preventivă a populației în domeniul situațiilor de urgență. De asemenea au mai efectuat două misiuni pentru asistența persoanei, o misiune de degajare persoană din fântână, o misiune de asanare, o misiune de salvare a unui cal și o misiune pentru asigurare măsuri PSI la un accident rutier.

Miercuri dimineață, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al județului Vaslui, s-a deplasat în localitatea Căzănești, suburbie a orașului Negrești, pentru a asana terenul și a ridica un proiectil de aruncător de 82 mm, în stare de funcționare, din cel de-al Doilea Război Mondial, de pe proprietatea lui C.D. În aceeași zi, un echipaj de pompieri de la Detașamentul Bârlad a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu produs la un container de gunoi din Bârlad. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise.

Un echipaj de pompieri de la Secția Huși a intervenit joi cu o autospecială de apă și spumă, cu modul de descarcerare pentru asigurarea zonei, la un accident rutier. Un autoturism Skoda Superb din Republica Moldova a lovit un cap de pod, pe DE 581, în dreptul localității Satu Nou, comuna Crețești. În autoturism se aflau trei persoane, doi adulți de 35 și 34 ani și un minor în vârstă de patru ani. Toți au suferit traumatisme și au fost transportați la spital de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Vaslui a intervenit joi pentru degajarea unei persoane de aproximativ 74 ani căzută în fântână. Din primele estimări, se pare că persoana în cauză era decedată de aproximativ 14 zile.

Un echipaj S.M.U.R.D. de la Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit la un accident rutier în localitatea Tutova, județul Vaslui, a acordat primul ajutor și a transportat la Spitalul municipal de Urgență ”Elena Beldiman” o persoană de aproximativ 30 ani, cu traumatism cranian și traumatism membru superior drept. Un echipaj de pompieri de la Secția Huși a intervenit pentru asistența unei persoane găsită inconștientă în apartament. Din declarațiile martorilor reiese că, aceasta nu răspundea la telefon. Persoana a fost transportată de către echipajul S.A.J. la spital.

Vineri, un echipaj de la Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit pentru salvarea unei iepe gestante din râul Bârlad, municipiul Bârlad, la podul de lângă D.S.V. La sosirea pompierilor s-a constatat că, pe mal se afla o altă iapă gestantă, moartă de câteva ore. La fața locului a sosit și proprietarul animalelor. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Vaslui a intervenit în aceeași zi cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, 1.000 metri pătrați în municipiul Vaslui, în spatele complexului Silver Mall Vaslui, zona viilor. (G.P)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor