Home » Invatamant » Sunt șefe de promoție de nota 10 și, deși au terminat Liceul Pedagogic din Bârlad, niciuna nu vrea să rămână în învățământ

Sunt șefe de promoție de nota 10 și, deși au terminat Liceul Pedagogic din Bârlad, niciuna nu vrea să rămână în învățământ

Rezultate excelente, care au uimit cadrele didactice ale Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad. Anul acesta, două eleve ale acestui liceu vocațional au reușit să fie declarate șefe de promoție, cu nota 10.

Ambele au urmat profilul psihologie – pedagogie și s-au străduit să învețe într-atât încât să obțină în fiecare an de liceu nota maximă. Ana Maria Gabriela Huțuleac este din Zorleni și a învățat în clasa a XII-a P1, având ca diriginte pe Marilena Mititelu. A participat în toți anii la olimpiade naționale și de două ori a reușit chiar să obțină locul întâi la Olimpiada Națională de Pedagogie. Rezultate bune a avut și la un concurs național de matematică, de unde s-a întors cu medalia de bronz.

Am învățat pentru mine. A fost un efort, dar nimic în viață nu se obține fără efort, iar dacă cineva vrea să știe care e cheia succesului, aceasta e munca”, ne-a declarat Ana Maria Huțuleac.

De aceeași părere este și colega ei, Oana Geanina Sîrbu, și ea șefă de promoție, cu media 10 în toți anii de liceu. Aceasta a fost în clasa a XII-a P2, diriginte Anca Bănceanu. Și Oana Geanina Sîrbu a fost olimpică la română și pedagogie, anul trecut, reușind să obțină chiar mențiune la Olimpiada de Psihologie – Pedagogie (premiul animatoarelor).

Ambele șefe de promoție de la Liceul Pedagogic din Bârlad doresc să urmeze Dreptul. Până la examenul de admitere în facultate însă mai este. Bacalaureatul este în toi. Luni, s-au prezentat excelent la limba română, considerând că subiectele au fost destul de accesibile. Astăzi, la matematică nu au nici un fel de emoție, pentru că li se pare cea mai ușoară probă din cele trei probe scrise pe care le vor susține. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. 2 sefe de promotie? Pe scena a fost una singura.
    Media 10? nu… 9,96

%d blogeri au apreciat: