Google+
Home » Administratie » (Video) Primarul care vrea să boteze strada unde se află sediul Poliției cu numele ”Strada Miștocarilor”

(Video) Primarul care vrea să boteze strada unde se află sediul Poliției cu numele ”Strada Miștocarilor”

de Simona MIHĂILĂ

Dilemă în rândul locuitorilor comunei Șuletea, după ce primarul Ciprian Robert Tamaș a supus dezbaterii publice o problemă administrativă de ultim moment: atribuirea de nume tuturor străzilor și ulițelor din comună.

Primăria Șuletea se numără printre unitățile administrativ-teritoriale din țară obligate ca până la sfârșitul anului să introducă informațiile legate străzi într-o bază de date comună (nomenclatorul străzilor, momentan inexistent în România).

Primarul Tamaș, cunoscut pentru buna comunicare pe care o are cu cetățenii comunei, a luat problema de coarne și a pus-o pe facebook. Cetățenii să decidă! Și pentru că Șuletea este și comuna celor plecați la muncă în cele patru zări ale lumii, primarul i-a invitat și pe ei la discuții, la locul comun de întâlnire: pe grupul de socializare ”Șuleteni de pretutindeni”.

”Lansez acest proiect pentru dezbatere publică! Așteptăm sugestiile voastre, împreună vom da nume străzilor și ulițelor din comuna noastră” – așa sună invitația tânărului edil.

Propunerile au început să curgă fuior. Șuletenii și-au dat frâu liber imaginației punând la dispoziția alesului lor local diverse variante, care de care mai năstruștice sau mai serioase. Pentru o singură stradă primarul Tamaș a ținut să-și manifeste punctul de vedere, anume pentru aceea unde se află sediul Poliției Șuletea și pentru care a prezentat trei variante de nume.

”Părerea mea e ca această stradă ar trebui să se numească Strada Concediului, Strada Circului sau Strada Miștocărelii”, le-a propus primarul Tamaș cetățenilor comunei. Propunerile lui Tamaș sunt, de fapt, calificative generate de impresia lăsată oamenilor de activitatea polițiștilor din comună.

Contactat de reporterii Est News, primarul de la Șuletea a explicat ca niciuna dintre denumiri nu este exagerată: ”Am putea să-i spunem Strada Concediului pentru că la postul de poliție din comuna noastră, mereu se află cineva în concediu. Fie șeful de post, fie ajutorul șefului de post. Aproape niciodată, de când sunt eu primar, echipa nu este completă. Ca vorbim de medical, de odihnă sau de studii, concediul la Poliția Șuletea e pe tapet. Strada Circului ar fi potrivită din foarte multe motive, ultimul exemplu fiind o acțiune desfășurată parcă pentru propriul amuzament al polițiștilor de aici. La înmormântarea tatălui meu, acum două săptămâni, am avut aproximativ 70 de oaspeți veniți cu autoturismele proprii. După funeralii, ajutorul șefului de post s-a instalat cu mașina poliției la ieșirea din comună și toate aceste mașini au fost oprite, controlate la sânge iar șoferilor li s-a pus fiola! Dacă asemenea acțiuni ar fi o regula, aș înțelege, dar a fost o acțiune specială. Despre ce vorbim? Cred că despre circ, nu? Spre dezamăgirea lor, toți șoferii opriți au fost în regulă. Strada Miștocărelii se potrivește, de asemenea, pentru că noi, cetățenii comunei Șuletea ne simțim luați la mișto de domnii polițiști. Ca primar, i-am rugat să ne sprijine în diverse demersuri privind disciplina și ordinea în comună. Una au spus și alta au făcut. Adică nimic. Miștocăreală, asta e!”.

Reacțiile cetățenilor nu au întârziat să apară, aceștia fiind total de acord cu propunerea alesului lor local, ba unii au venit și cu idei:

”Bine zis domnule primar! Strada Concediului sau Strada Indiferenței, așa ar trebui să se numească strada unde e Postul de poliție. Oricum avem politie doar cu numele, nimic mai mult!!!”.

”Dacă s-a întâmplat așa cum ați descris, atitudinea agentului de poliție este tendențioasă și reprobabilă, nu e în concordanță cu nevoile comunității, nevoi care țin de asigurarea ordinii publice și a unui climat de ordine și siguranță”.

Indiferent de decizia luată, primarul Tamaș are de gând să aleagă un nume care să caracterizeze cât mai bine strada pe care se află sediul Poliției Șuletea.

”Chiar voi medita asupra acestui subiect … denumirea străzii unde este situat postul de poliție”, le-a promis Tamaș partenerilor de discuții de pe facebook.

Șeful de post de la Șuletea, supărat din cauză că Tamaș nu i-a angajat nevasta?

Conflictul dintre primarul Ciprian Robert Tamaș și șeful de post din comună, Carmen Bernevic, este este mai vechi (detalii aici) Primarul și-a exprimat deseori nemulțumirea față de indiferența cu care acesta din urmă tratează fenomenul infracționalității din comună.

Șuletea este singura comună din județul Vaslui unde există Poliție Locală (comunitară). Primarul Tamaș spunea cu puțin timp în urmă că și-a dorit ca prin înființarea Poliției locale să ofere un sprijin Postului de poliție din Șuletea, deși asta presupune un sacrificiu continuu la bugetul local. Nici cu acest ajutor, poliția nu s-a arătat mai harnică.

Edilul-șef l-a acuzat tot timpul pe Bernevic că refuză orice fel de colaborare cu primăria pe linie de siguranța cetățenilor și combaterea fenomenului infracțional și că cel mai mult au de suferit simplii cetățeni ai comunei, care se simt lăsați la mâna infractorilor.

Explicația din spatele atitudinii șefului de post ar fi, potrivit declarației lui Tamaș, faptul că, după ce a ajuns primar a refuzat să-i angajeze soția la primărie fără concurs, așa cum ar fi vrut acesta.

Bernevic, protagonistul unei întâmplări tragi-comice

Șeful de post Carmen Bernevic a intrat în atenția publică mai ales după o întâmplare care a stârnit hohote de râs în urmă cu un an (detalii aici). Camerele de luat vederi de la Primăria Șuletea au surprins imagini în care acesta a coborât din mașina poliției, pe care o conducea, și a intrat în primărie. A uitat, însă, să tragă frâna de mână a autoturismului, drept pentru care, la câteva zeci de secunde după ce Bernevic a intrat în clădire, mașina luat-o la vale și s-a oprit într-un șanț din apropiere. Numai o minune a făcut ca în cale să nu se afle vreun copil, așa încât incidentul s-a finalizat doar cu avarierea autoturismului.

 

Citeste si: Mașina șefului de post din Șuletea e mai deșteaptă decât stăpânul: a plecat slobodă prin sat, fără șofer

Șeful de post din Șuletea, acuzat de primar că nu își face datoria!

 

 

 

Comments

comments

About Simona Vasile