Google+
Home » Social » Canicula a adus vânzări record în magazinele din Bârlad care comercializează aparatele de aer condiționat

Canicula a adus vânzări record în magazinele din Bârlad care comercializează aparatele de aer condiționat

Canicula, care a întins la maximum nervii oamenilor în a doua jumătate a săptămânii trecute, a adus vânzări foarte mari în magazinele de electrocasnice bârlădene.

Proprietarul unui astfel de magazin situat în zona centrală a orașului ne-a declarat că a vândut în ultima parte a lunii iunie toate aparatele de aer condiționat achiziționate în mai. Vineri, 30 iunie, au fost vândute ultimele șase aparate pe care le mai avea în magazin.

“Dacă în timpul anului aparatele de aer condiționat nu prea se vând, în sezonul estival vânzările încep încet, încet să crească și devin foarte mari în momentul în care și temperaturile înregistrate în aer cresc vertiginos. Atunci când temperaturile cresc spre 40 de grade la umbră, magazinul nostru înregistrează vânzări record, probabil ca și celelalte. Ca o noutate, o sa vă spun că anul acesta bârlădenii care au trecut pragul magazinului nostru nu au mai fost interesați de ventilatoare. Preferă să facă o investiție mai mare în aparate care să reziste în timp. Cele mai cumpărate aparate de aer condiționat au fost cele cu prețuri cuprinse între 1400-1800 lei”, ne-a declarat proprietarul magazinului de produse electrocasnice.

Proprietarii acestui gen de magazine s-au aprovizionat zilele trecute cu marfă, ventilatoare și aparate de aer condiționat, pentru că se anunță din nou zile caniculare, și având în vedere cererea mare la care se așteaptă, și-au făcut stocuri suficiente de produse. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Tehno Redactor