Google+
Home » Sanatate » ”Regret că părinții mei bolnavi nu primesc ceea ce pacienții mei primesc de la mine”. Mărturia tulburătoare a unei asistente care a plecat de la spitalul din Bârlad și a ajuns la Spitalul Universitar din Oxford!

”Regret că părinții mei bolnavi nu primesc ceea ce pacienții mei primesc de la mine”. Mărturia tulburătoare a unei asistente care a plecat de la spitalul din Bârlad și a ajuns la Spitalul Universitar din Oxford!

de Mihaela NICULESCU

O bârlădeancă a demonstrat lumii și în primul rând sieși că prin voință și perseverență poți să muți munții din loc. Ioana Spiru, fostă asistentă medicală la secția ATI a Spitalului de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, a plecat în 2011 în Anglia pentru un viitor mai bun. Sătulă de neajunsuri, de leafa mică din care nu reușea să achite ratele, din care nu-și permitea să-și cumpere o casă, sătulă să mai aștepte ca lucrurile să se schimbe în bine, sătulă de o societate în care resursa umană nu constituie o prioritate și de un sistem sanitar el însuși bolnav, Ioana a ales în cele din urmă să-și ia viitorul în propriile mâini departe de casă. Nu i-a fost ușor, dar a reușit să se integreze în Marea Britanie și să-și găsească un loc în care să se simtă împlinită alături de soț și cei doi copii.

A aplicat online la mai multe spitale, iar Spitalul Universitar din Oxford a selectat-o pentru interviu. S-a prezentat la interviu și a reușit să ocupe un job în domeniul în care lucrase, terapie intensivă. Angajările în Marea Britanie nu se fac la fel ca în România, proba de interviu este definitorie. Nu trebuie să dovedești în scris că stăpânești cunoștințele generale, întrucât se consideră că acestea au fost însușite, de vreme ce ai primit o diplomă de absolvire a unei școli sanitare. Nu contează cu ce notă ai terminat școala, contează ce impresie faci la proba practică și dacă reușești să convingi comisia că ai calitățile necesare unui asistent care și-a ales să lucreze într-o anumită secție. Și-ar dori enorm ca această probă de angajare să existe și în România, și evident ocuparea posturilor în sănătate să se facă pe merit, pe măsura valorii și calităților candidaților.

”Am venit într-un mediu unde profesorul universitar comunica cu mine la aceeași masă, la un ceai”

Ioana locuiește la 40 de kilometri de Oxford și face naveta zilnic până la locul de muncă, unde este respectată și unde fiecare zi înseamnă un câștig în cariera ei profesională. Ioana Spiru a

Plecarea mea în Anglia a fost o reușită, chiar de la început, aș putea spune. Zece ani am <<meditat>> și am crezut că nu voi fi niciodată în stare să îmi las casa și tot ce îmi e drag sufletului și să plec într-o țară unde oricine și orice (chiar și exprimarea) erau necunoscute pentru mine. În 2001 am avut o sclipire, de moment doar, și dacă aș fi urmat-o, astăzi probabil aș fi vorbit italiana, nicidecum engleza. Și totuși, în 2010, în timpul liber și în <<ferestrele>> turelor de noapte și de zi, am început să <<savurez>> vocabularul și gramatica limbii engleze, pentru că sclipirea de moment devenise scânteie. Am plecat pentru că îmi doream acel ceva care să nu omoare optimismul din mine, îmi doream ca și om un viitor mai promițător, care însă părea prea departe din cauza prezentului ce diminua elanul. Și cum viitorul depinde de atitudinea din prezent, cred că la momentul respectiv am luat cea mai buna decizie!”, ne povestește Ioana.

Acomodarea la sistemul medical britanic nu a fost nici ușoară, dar nici neplăcută. Cea mai mare diferență pentru ea a constat în relațiile interumane dintre personalul medical și pacienți, dar și între cadrele medicale.

Am plecat dintr-un mediu unde autoritatea funcției era simțită până la ușa propriei case! Am venit într-un mediu unde profesorul universitar comunica cu mine la aceeași masă, prin ceaiul savurat împreună la pauza de coffee sau prânz, prin discuțiile legate de Brexit, de mărirea de salariu care nu se mai acorda de vreo opt ani asistenților medicali din NHS, sau discutând de anestezia complicată pe care cu o zi înainte am efectuat-o amândoi (eu îi tot zic Prof, iar el răspunde doar când îl strig pe nume). Acest mediu unde chirurgul, obosit după 12 ore de operat continuu ațipește câteva minute în aceeași încăpere unde și eu îmi relaxez picioarele pe un scaun”, a mai adăugat Ioana Spiru.

”Niciun cetățean în deplinătatea facultăților mintale nu devine recalcitrant dacă i se oferă informația necesară și clară, sau dacă nu este ignorat

Ce a copleșit-o cel mai mult pe bârlădeancă în momentul în care a început să lucreze în clinica universitară de la Oxford a fost comunicarea perfectă, firească, umană între cadrele medicale și pacient. Despre această relație care ar dori să existe cândva și în spitalele românești, Ioana este tentată să scrie o carte.

Despre relația cadru medical – pacient pot scrie o carte. I-aș pune titlul <<Esti căsătorită? Normal că … >>. Și pentru că am urmărit și eu știrea despre campania <<Hello, my name is…>>, care a început la Zalău și a ajuns și la cunoștința celor din spitalul bârlădean, vreau să cred că mesajul acestei campanii este înțeles. Nu ne prezentăm pacientului pentru că vrem să fim siguri că ne va reține numele. Ne prezentăm pacientului asigurându-l că <<eu sunt asistenta care va avea grijă de dumneavoastră>>, creând astfel o relație de colaborare. Pacientul, odată <<smuls>> de problemele de sănătate de lângă cei dragi, trebuie să găsească în cadrul medical alinarea, susținerea, ajutorul și încrederea care îi erau acordate când se afla în sânul familiei, sau poate acestea toate chiar îi lipsesc. Se creează astfel o legătură ce trece dincolo de bariera cadru medical – pacient, iar aceasta influențează pozitiv evoluția stării pacientului. De ce am spus că aș intitula cartea <<Ești căsătorită…>>? Când mi-a fost adresată această întrebare prima dată aici, am avut o mică ezitare în a da un răspuns prompt, gândindu-mă să deviez discuția pe starea de moment a pacientului: durere sau anxietate. Ca apoi să realizez că e un mod natural și firesc pentru a-ți cunoaște interlocutorul. Și se creează astfel acea încredere de care pacientul are nevoie pentru a trece peste starea de suferință. Se creează încredere pentru că există comunicare și totodată îi dai pacientului dovadă că primește toată atenția necesară lui și că nu este doar o persoană în suferință ce ocupă un mobilier din incinta spitalului. Așa cum și cei mai mulți dintre ei îți mulțumesc ție: <<Ioana, asistenta care a avut grijă de mine>>, nu <<o asistentă a fost drăguță și mi-a făcut un calmant>>. Dar important e pasul făcut de noi, cadrele medicale. De aceea vreau să spun că nu sunt de acord cu cei care afirmă că <<pacienții noștri nu sunt educați>> și nu sunt de acord nici cu cei care se plâng de pacienți/aparținători recalcitranți. Niciun cetățean în deplinătatea facultăților mintale nu devine recalcitrant dacă i se oferă informația necesară și clară, sau dacă nu este ignorat. Iar dacă se ajunge la o astfel de situație, datoria cea mai mare în <<a calma spiritele>> ne aparține tot nouă, cadrelor medicale. Nu poți atenua un conflict dacă răspunzi pe același ton, sau chiar mai grav, ca să nu zic autoritar”, a mărturisit Ioana Spiru.

În permanentă legătură cu foștii colegi de la ”Beldiman”

Chiar dacă este un om împlinit, dorul de casă nu poate fi înlocuit cu nimic. Nela, cum îi spun prietenii, vine destul de des acasă, dar în permanență este în legătură cu părinții, colegii și prietenii, pe Facebook. Este informată cu tot ce se întâmplă în țară, în orașul ei, cu noutățile din sistemul sanitar românesc și cu ce se întâmplă în spitalul bârlădean.

Nu și-a uitat colegii cu care a lucrat la Terapie Intensivă timp de 14 ani. Îi îndeamnă mereu să se perfecționeze, să participe la conferințe și congrese naționale și chiar internaționale și nu de puține ori i-a invitat și la congresele organizate în Anglia pe teme medicale interesante pentru secția în care își desfășoară activitatea.

“Am lăsat acasă colegi care încă se mai tem de privirea <<tăioasă>> a unora care nu vor să înfrunte realitatea mediului în care lucrează. Pe care încă nu-i întreabă nimeni ce sentimente îi încearcă atunci când situații neplăcute din activitatea de zi cu zi le rămân în memorie, unele chiar pentru toată viața! Care încă nu îndrăznesc să spună NU atunci când conștiința le <<suflă>> că siguranța lor, a celor de care au grijă și chiar siguranța echipei din care fac parte poate fi pusă în pericol. Am lăsat acasă colegi al căror sprijin moral, oferit atunci când am plecat, mi-a dat încredere și, implicit, dorința de a le arată că se poate și mai bine și că pot avea și ei mai binele acesta. Când faci cu pasiune ceea ce faci, orizontul ți se deschide. Important e să nu cedezi! Iar colectivul din care am plecat este al doilea ghid al meu în căutarea de a-mi găsi pasiunea. Primul ghid a fost mama, care m-a <<crescut>> prin sala de mese și saloanele secției Neurologie, dându-mi astfel încă odată șansa să văd că a fi om este cel mai de preț dar pe care poți să-l ai și să și îl împarți, în același timp, cu ceilalți!”, s-a mai destăinuit Ioana Spiru.

”Regretul meu cel mare e că părinții mei bolnavi nu primesc ceea ce pacienții mei primesc de la mine”

Aceasta se emoționează întotdeauna când vine vorba de Bârlad, de acasă. Aici a fost nevoită să își lase nu numai prietenii și colegii de serviciu, dar și părinții alături de care, din păcate, nu poate fi alături atunci când au nevoie de servicii medicale prompte și de calitate, de care nu pot beneficia în sistemul public de sănătate, fiind nevoiți să bată la ușile cabinetelor particulare.

“Am lăsat acasă părinți, în primul rând, părinți care între timp s-au pensionat după aproape vârstă mea în ani de muncă. Și cum zice o vorba că <<pensionarea înseamnă și tratarea>>, au amândoi acum probleme de sănătate. Regretul meu cel mare e că nu au aproape de ei asistentul medical căruia ei i-au fost primii educatori, că nu primesc și ei ceea ce pacienții mei primesc de la mine și de la echipa cu care lucrez, că după mai bine de 40 ani de muncă merg la spital pentru investigații și tratament și ajung în cabinete private din oraș, pentru că în spital «nu există de nici unele» ori, și mai grav, sunt tratați cu indiferență. Mi se spune că lucrurile s-au schimbat de când am plecat și că s-au schimbat în bine. Regret că trebuie să spun, dar adevărul e altul și acest «schimbat în bine» este adevărul celor ce se ascund după degete.

Lecții englezești pentru cadrele medicale prea pline de sine

Ioana spune că a trăit recent o experiență ce i-a întărit convingerea că lucrurile nu s-au schimbat în bine, că atitudinea multora este la fel de eronată precum ideea că pacienții sunt needucați: ”M-a marcat faptul că un cadru medical poate refuza tratamentul unui pacient dacă familia acestuia este <<recalcitrantă>>. Vorbim de familie, nicidecum de pacient. Pe cine tratăm totuși? Un pacient nu primește tratamentul necesar decât în condițiile în care este capabil să refuze, sau familia este cea care hotărăște acest lucru, refuz declarat cu dată și semnătură în actele medicale ale pacientului”.

Ioana a ajuns la concluzia că acel concept care se numește comunicare nu este nicidecum un clișeu: ”Comunicarea este problema relațiilor șubrede  dintre sistem și pacienți! În UK s-a organizat o conferință pentru cei ce lucrează cu pacienți diagnosticați cu demență. Participanților li s-a dat să îmbrace, la începerea conferinței, cămașă și papuci de spital pentru a face un exercițiu de imaginație – <<să fii în papucii pacienților tăi>>, mai pe românește ,<<pune-te în pielea bolnavului>> și apoi să își exprime sentimentele trăite, în condițiile în care organizatorii au simulat situații reale din instituțiile medicale. Concluzia a fost că nu ne-am simțit deloc confortabil fiind tratați ca și un obiect, sau, mai grav, ignorați. Fiecare persoană are propria personalitate, și indiferent de starea de boală, îngrijirea acordată trebuie adaptată individual și exact așa cum și-ar dori fiecare să fie tratat fie că e vorba de cel aflat pe patul de spital, fie că e vorba de cel ce a ales să acorde îngrijiri medicale. Până la urmă, trebuie să acordăm îngrijiri medicale unei persoane anume, nicidecum <<bolnavului ăla>>. Trebuie să învățăm a nu mai privi pacientul că pe <<obiectul muncii>>. Obiectul muncii este grija pe care o acordăm, grijă care trebuie să fie naturală, ca în final să realizăm că latura noastră umană are cea mai mare contribuție la starea de bine, de sănătate a societății în care trăim”, a mai adăugat asistenta bârlădeancă, ce lucrează de șase ani într-o clinică renumită din Marea Britanie.

”Loc de mai bine este întotdeauna, important e să ne uităm bine în oglindă!”

Sătulă de umilințe și restricții de tot felul, Ioana a ales să-ți pună profesionalismul și tenacitatea în slujba intereselor oamenilor dintr-o altă societate mult mai evoluată, dar nu uită o clipă că s-a format în România. A dorit să fie medic, și după liceu a dat de două ori la medicină, dar de fiecare dată a picat printre primii, sub linie. A considerat că nu a fost să fie și a urmat apoi școala sanitară postliceală, pentru că a vrut întotdeauna să ajute oamenii care sunt pe patul de spital. Nu știe dacă se va întoarce prea curând în țară, dar speră din tot sufletul ca lucrurile să se schimbe cu pași mai repezi decât până acum, mai ales în sistemul medical.

“Prietenii îmi spun că m-am schimbat, unii spun că în bine, alții în rău. Am citit cândva niște rânduri în care autorul spune că nu ne schimbăm, ne descoperim pe noi înșine, iar ceea ce văd alții în noi e o reflecție a propriei lor persoane. Cum mă văd eu contează cel mai mult și spun asta din propria experiență. M-am văzut un om slab și am fost, m-am văzut un om puternic și am fost mulțumită de ceea ce văd. Iar loc de mai bine este întotdeauna, important e să ne uităm bine în oglindă!”, a încheiat Ioana Spiru.

Comments

comments

About Tehno Redactor

  • bianca

    La cum suntem tratati in spitalele din Barlad chiar de catre asistente…ma mir cum de nu ti-e sila de pacientii din Anglia. Ca aici la Barlad daca nu “bagi bani in buzunar” esti tratat ca un rahat. Sa inteleg ca poti fi si amabila cu pacientii, nu doar o ingamfata, cum sunt mai toate asistentele din Barlad.

    • ioana

      Știi vorba “lupul își schimba parul dar năravul ba !”Tu decizi acum din ce categorie(după cum ai decis sa evaluezi tu cadrele medicale ) de asistentI am făcut parte !Eu știu ca nu am profesat niciodată “cu sila “! 🙂

  • Eblis123

    Postez din nou numai pentru ca a fost marcat de anumiti indivizi ca spam..Fara sa fie spam..

    Ce oameni rautaciosi!!”ca a plecat,de ce a pleca!”Pentru oricare motiv ar fi plecat important e daca ce a zis e adevarat sau nu?

    Ca medicii cei mai multi dintre ei trateaza pacientii ca pe niste oi ca nu exista respect ci doar o autoritate penibila pentru un om inteligent pentru ca pur si simplu medicii,asistentele si pana la portar au puterea sa poata face orice si o fac doar pentru ca pot si e placut sa dai ordine pentru ca stii ca prostul ala are nevoie de tine tu in capul tau esti Dumnezeu.Si de multe ori medicii se asimileaza cu medicina si de multe cu viata..Ii auzi spunand daca nu am fi noi..Daca nu ar fi ei ar fi altii pentru ca toate cunostintele medicale le-au imprumutat la fel ca locul in care lucreaza,ca aparatura medicala dar vezi ca ei se cred Dumnezeu pe pamant..

    Si sincer sincer eu prefer un medic prost(daca exista asa ceva ca toti au studiat) decat un increzut care vorbeste din varful buzei si care se asteapta sa stai drepti in fata lor.Mare dreptate au..Nu exista autoritate mai mare decat cea pe care medicii o cer si asta pentru ca stiu ca de ei depinde viata ta si pacientul cand apeleaza nu apeleaza de placere ci pentru ca are nevoie..Nu se opune de ce mai multe ori..

    Iar cei care cer informatii cei care sunt lasati cu orele pe hol sa astepte aceia sunt recalcitranti daca intreaba sau cer lamuriri pentru ca vezi sa nu cumva sa insulti un medic ca ei sunt dumnezei..

    Si se uita de asigurarea medicala.Se uita ca eu contribui si platesc ceva nu mi se face nimic gratis..Dar cand ii spui unui medic ca eu platesc asigurare iti spune:Dar ce mie imi platesti?Atata nesimtire..

    Ar trebuie ca asigurarea medicala sa fie optionala si aia 5.5 la suta din venit sa ii depuna fiecare unde vrea pentru ca la cati bani a depus tatal meu sau mama mea puteau fi tratati decent intr-o clinica privata cand au avut nevoie..

    Nu inteleg ce tot sariti in sus cand cineva spune adevarul!!

    Hai sa spun si eu o poveste!

    Am fost la urgenta cu sora mea am plecat cu taxiul ca ambulanta nu mai venea si am ajuns pe hol ..nu a bagat-o in seama nici macar sa o intrebe cu ce e..Degeaba se spune ca se face o selectie in functie de gravitate daca nimeni nu intreaba la usa tu pentru ce esti aici…In fine a intrat inauntru si a lasat-o sa astepte afara la urgente minore pentru ca nu era urgenta majora dupa ei..NU i-au administrat nici un calmant desi avea dureri foarte mari..A lasat-o asa..Am intrat inauntru politicos dupa ce am batut la usa si le-am spus ca de sora mea nu se ocupa nimeni..Si cica sa astept ca vine si la ea..Mi-am aratat nemultumirea spunand ca macar un calmant pot sa ii faca si am iesit..La 5 minute a venit firma de paza care m-a rugat sa ies afara cu toate ca nu facusem nimic..Asa si pe hol cand nu era nimeni si afara mi-au spus:Pot sa iti dau si una acum ca oricum nu vede nimeni!!Si mars din spital ca nu mai ai voie..Asta timp in care sora mea era singura la urgenta si eu nu facusem nimic nici macar nu ridicasem tonul..As fi putut sa chem politia as fi putut sa o reclam la director as fi putut chema presa i-as fi putut da afara dar nu aveam chef de astea cand sora mea zacea acolo..Acum o pipita de medic care a chemat paza pentru mine un tip de 55 de kilograme care nu facuse scandal ci doar dorea informatii si cineva care sa isi faca meseria pentru care e platit din banii mei.

    Si alta intamplare in acelasi spital am ajuns la urgenta cu salvarea si m-au lasat pe un scaun si au plecat si eu nu puteam sa ma ridic pentru ca imi era rau..Si m-au uitat acolo si nimeni nu m-a vazut decat dupa mult mult timp in care mi s-a luat chiar si scaunul m-au intrebat daca am nevoie..Ce nevoie puteam sa am ca doar venisem cu smurdulul?

    Si alta intamplare cand niste drogati betivi care urlau si amenintau oamenii de pe hol la urgente si aceaisi firma de paza nu a facut nimic ci incercau sa vorbeasca politicos cu ei adica nu i-a dat afara nu au chemat politia desi aia faceau un scandal monstru si erau oameni care abia se tineau pe picioare la usa…Eu am fost un pericol..

    A si sa nu uitam de sfanta MITA care se da in spital pentru orice operatie..Acum daca voi jurnalistii puteti schimba ceva de ce inchideti ochii cand se da mita in spital??se stie ca se da..Mergeti in saloane si intrebati cat si cum se da pentru ca toti dau mita!!

    Asa ca degeaba sariti cand cineva spune adevarul!!!In articol nu a spus nici a zecea parte din ce se intampla acolo in spital si voi gata sariti sa discreditati?Inseamna ca va place cum sunteti tratati sau lucrati prin spital cine stie

  • Eblis123

    cumva comentariul meu a fost marcat ca spam 🙂 interesant

  • Eblis123

    Ce oameni rautaciosi!!”ca a plecat,de ce a pleca!”Pentru oricare motiv ar fi plecat important e daca ce a zis e adevarat sau nu?
    Ca medicii cei mai multi dintre ei trateaza pacientii ca pe niste oi ca nu exista respect ci doar o autoritate penibila pentru un om inteligent pentru ca pur si simplu medicii,asistentele si pana la portar au puterea sa poata face orice si o fac doar pentru ca pot si e placut sa dai ordine pentru ca stii ca prostul ala are nevoie de tine tu in capul tau esti Dumnezeu.Si de multe ori medicii se asimileaza cu medicina si de multe cu viata..Ii auzi spunand daca nu am fi noi..Daca nu ar fi ei ar fi altii pentru ca toate cunostintele medicale le-au imprumutat la fel ca locul in care lucreaza,ca aparatura medicala dar vezi ca ei se cred Dumnezeu pe pamant..
    Si sincer sincer eu prefer un medic prost(daca exista asa ceva ca toti au studiat) decat un increzut care vorbeste din varful buzei si care se asteapta sa stai drepti in fata lor.Mare dreptate au..Nu exista autoritate mai mare decat cea pe care medicii o cer si asta pentru ca stiu ca de ei depinde viata ta si pacientul cand apeleaza nu apeleaza de placere ci pentru ca are nevoie..Nu se opune de ce mai multe ori..
    Iar cei care cer informatii cei care sunt lasati cu orele pe hol sa astepte aceia sunt recalcitranti daca intreaba sau cer lamuriri pentru ca vezi sa nu cumva sa insulti un medic ca ei sunt dumnezei..
    Si se uita de asigurarea medicala.Se uita ca eu contribui si platesc ceva nu mi se face nimic gratis..Dar cand ii spui unui medic ca eu platesc asigurare iti spune:Dar ce mie imi platesti?Atata nesimtire..
    Ar trebuie ca asigurarea medicala sa fie optionala si aia 5.5 la suta din venit sa ii depuna fiecare unde vrea pentru ca la cati bani a depus tatal meu sau mama mea puteau fi tratati decent intr-o clinica privata cand au avut nevoie..
    Nu inteleg ce tot sariti in sus cand cineva spune adevarul!!
    Hai sa spun si eu o poveste!
    Am fost la urgenta cu sora mea am plecat cu taxiul ca ambulanta nu mai venea si am ajuns pe hol ..nu a bagat-o in seama nici macar sa o intrebe cu ce e..Degeaba se spune ca se face o selectie in functie de gravitate daca nimeni nu intreaba la usa tu pentru ce esti aici…In fine a intrat inauntru si a lasat-o sa astepte afara la urgente minore pentru ca nu era urgenta majora dupa ei..NU i-au administrat nici un calmant desi avea dureri foarte mari..A lasat-o asa..Am intrat inauntru politicos dupa ce am batut la usa si le-am spus ca de sora mea nu se ocupa nimeni..Si cica sa astept ca vine si la ea..Mi-am aratat nemultumirea spunand ca macar un calmant pot sa ii faca si am iesit..La 5 minute a venit firma de paza care m-a rugat sa ies afara cu toate ca nu facusem nimic..Asa si pe hol cand nu era nimeni si afara mi-au spus:Pot sa iti dau si una acum ca oricum nu vede nimeni!!Si mars din spital ca nu mai ai voie..Asta timp in care sora mea era singura la urgenta si eu nu facusem nimic nici macar nu ridicasem tonul..As fi putut sa chem politia as fi putut sa o reclam la director as fi putut chema presa i-as fi putut da afara dar nu aveam chef de astea cand sora mea zacea acolo..Acum o pipita de medic care a chemat paza pentru mine un tip de 55 de kilograme care nu facuse scandal ci doar dorea informatii si cineva care sa isi faca meseria pentru care e platit din banii mei.
    Si alta intamplare in acelasi spital am ajuns la urgenta cu salvarea si m-au lasat pe un scaun si au plecat si eu nu puteam sa ma ridic pentru ca imi era rau..Si m-au uitat acolo si nimeni nu m-a vazut decat dupa mult mult timp in care mi s-a luat chiar si scaunul m-au intrebat daca am nevoie..Ce nevoie puteam sa am ca doar venisem cu smurdulul?
    Si alta intamplare cand niste drogati betivi care urlau si amenintau oamenii de pe hol la urgente si aceaisi firma de paza nu a facut nimic ci incercau sa vorbeasca politicos cu ei adica nu i-a dat afara nu au chemat politia desi aia faceau un scandal monstru si erau oameni care abia se tineau pe picioare la usa…Eu am fost un pericol..
    A si sa nu uitam de sfanta MITA care se da in spital pentru orice operatie..Acum daca voi jurnalistii puteti schimba ceva de ce inchideti ochii cand se da mita in spital??se stie ca se da..Mergeti in saloane si intrebati cat si cum se da pentru ca toti dau mita!!
    Asa ca degeaba sariti cand cineva spune adevarul!!!In articol nu a spus nici a zecea parte din ce se intampla acolo in spital si voi gata sariti sa discreditati?Inseamna ca va place cum sunteti tratati sau lucrati prin spital cine stie

  • Stefania

    Pai de ce ai plecat? Cumva din lasitate? Ti-ai lasat parintii bolnavi in tara si te-ai dus pt cateva lire in plus sa lucrezi in Anglia. La ce salarii sunt in sanatate, mai ales ca dupa 1 ianuarie se vor dubla, puteai sa traiesti bine mersi in Romania, iar parintii sa primeasca direct ‘de la tine’ ceea ce primesc pacientii ‘tai’ de acolo. Asa ca nu-i mai plange pe parinti, ca esti prima vinovata. Daca erai vanzatoare la vreun chiosc de inghetata mai intelegeam, dar ca asistenta medicala te-ai fi descurcat sa traiesi destul de bine si aici, si mai mult, ai fi fost alaturi si de parinti, care acum poate au nevoie de tine mai mult ca oricand.

    • Mihai

      Tu stii sa citesti? Ia mai citeste odata articolul,poate in final intelegi ceva!Se pare ca de la prima citire,ti-e mai greu!

  • niki

    laudati oamenii care se jertfesc pentru tara si pentru parintii lor…..
    ai plecat, ai facut bani, hai acum inapoi caci parintii nostri au ramas singuri si tara a ramas in parasire…

  • trecator

    Chiar asa a ajuns tara asta? Astea ne sunt valorile?? Sa ridicam osanale unor vanzatoare care au ajuns infirmiere?? Duduia asta invinetea mainile pacientilor cand era la spital la noi. Laudati tinerii care lucreaza la google sau la oxford, nu infirmierele.

    • Trecatoare dupa trecător

      Vad ca ai curaj, trecatorule, sa-ti exprimi mentalitatea de Neanderthal in anonim: usor si comod. Din punctul meu de vedere Ioana a fost foarte blanda in a descrie realitatea romaneasca, dar tu ai pus cireasa pe tort, demonstrând si dând glas acelui sistem bolnav, negativ si dăunător pacientilor. Bravo