Google+
Home » Administratie » Doar 14 din cei 65 de cultivatori de roșii din județ își primesc subvențiile

Doar 14 din cei 65 de cultivatori de roșii din județ își primesc subvențiile

Direcția Agricola a Județului Vaslui a virat, la mijlocul acestei săptămâni, banii în contul beneficiarilor programului de susținere a tomatelor cultivate în spații protejate. În județul nostru s-au înscris în acest program 65 de fermieri, însă doar 14 vor primi, deocamdată, subvenția de 3.000 de euro.

Doar 14 fermieri vasluieni au primit subvenția de 3.000 de euro prevăzuta în cadrul programului de susținere a tomatelor cultivate în sere și solarii. Suma totală virată în conturile cultivatorilor a fost de 188.739,60 lei. La nivelul DAJ Vaslui , trei întreprinderi individuale și 11 persoane fizice cu atestat de producător, din comunele Ivești, Pogonești, Duda Epureni, Băcani, Codăești, Lunca Banului și Albești au depus documente justificative pentru comercializarea tomatelor până la data de 15 iunie 2017, însumând o cantitate totală valorificată de 31.784 kg. tomate, producție realizată de pe o suprafață de 17.015,20 mp solarii.

Conducerea Direcției Agricole a Județului (DAJ) Vaslui susține că restul cultivatorilor de roșii înscriși în program și-ar putea primi banii în toamnă dacă vor face dovada livrării pe piață a cantitățile prevăzute în ciclul doi de producție, și anume perioada noiembrie-decembrie.

”Plata subvenției se poate face doar în baza documentației depusă de către fermieri la sediul direcției. Până acum, doar 14 cultivatori au făcut dovada comercializării pe piață a două tone de roșii, cantitate vândută până la data de 15 iunie”, ne-a declarat directorul DAJ Vaslui, Gigel Crudu.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an la cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată  în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de 2.000 kg, dovedită cu documente justificative. (Ionuț PREDA)

 

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: