Home / Administratie / Consilierul PNL Iulian Bîca, prietenul primarului Boroș, noul șef al piețelor și cimitirelor din Bârlad

Consilierul PNL Iulian Bîca, prietenul primarului Boroș, noul șef al piețelor și cimitirelor din Bârlad

de Mihaela Niculescu

Iulian Bîca, singurul candidat rămas în concursul pentru funcția de director al Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad, a făcut o impresie deosebită la proba de interviu. Dacă la proba scrisă Iulian Bica a obținut 72 de puncte, la interviu a fost notat cu 90,67 de puncte. Cu asemenea punctaj, Bîca este câștigător cu brio al postului de șef al uneia dintre cele mai importante direcții ale Primăriei Bârlad – DAPPC.

Iulian Bîca urmează să-și ocupe cât de curând fotoliul din biroul aflat în incinta Pieței „Sf. Ilie” și care, vreme de peste 10 ani a fost al lui Vasile Ciochină, preferatul fostei administrații pesediste a orașului, care a ieșit la pensie.

Comercianții și producătorii veniți cu marfă în piața centrală au aflat că astăzi ar fi prima zi de lucru a noului director și abia așteaptă să-l cunoască și să-i comunice problemele cu care se confruntă de ani de zile. Ei speră că Bîca va fi un director care să țină cont de sesizările lor și să pună la punct o serie de disfuncționalități care se răsfrâng asupra celor care vând în piață și implicit asupra bârlădenilor, în calitate de consumatori.

About Simona Vasile

x

Check Also

Case abandonate și monumente istorice, ruine în centrul Bârladului

Supraimpozitarea imobilelor părăsite sau neglijate ...

Ultimul Târg de Crăciun pentru vechile căsuțe din lemn, la Bârlad

Căsuțele din lemn, achiziționate de ...

Primăria Bârlad, înțesată de „pile”, primarul strigă „Ajunge cu nepotismul!”

Demagogie crasă! După ce a ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: