Home / Justitie / Procurorii pasează de la unii la alții plângerea făcută de episcopul Corneliu cu privire la înregistrarea compromițătoare în care apare alături de un bărbat

Procurorii pasează de la unii la alții plângerea făcută de episcopul Corneliu cu privire la înregistrarea compromițătoare în care apare alături de un bărbat

Episcopul Hușilor, Corleniu Onilă, a făcut plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu privire la înregistrarea compromițătoare în care prelatul ar apărea în posturi intime alături de un bărbat. Sesizarea episcopului este plimbată de la o unitate de parchet la alta, în condițiile în care procurorii nu au decis de competența cui este soluționarea acesteia.

Cazul episcopului Hușilor, Corneliu Onilă, cu privire la înregistrarea compromițătoare în care acesta ar apărea în posturi intime alături de un altă bărbat, se pare fost elev al Seminarului Teologic Huși, a ajuns în atenția organelor de cercetare penală, după ce șeful preoților din județul nostru a depus o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Reprezentanții acestei instituției susțin, însă, că plângerea făcută de episcopul Corneliu nu este de competența procurorilor de crimă organizată, motiv pentru care a fost direcționată către o altă unitate de parchet.

Conform dispozițiilor procedurale, plângerea greșit îndreptată se înaintează organului competent în funcție de obiectul plângerii, respectiv infracțiunile care au fost sesizate. Cu privire la infracțiunile din plângere, nu vă pot oferi informații”, ne-a declarat șeful Biroului Vaslui al DIICOT, Irina Perjoiu.

În consecință, plângerea făcută de Corneliu Onilă, se pare pentru defăimare și răspândire de materiale pornografice, a fost trimisă spre soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși. ”Plângerea a fost înregistrată la unitatea noastră de Parchet, dar a fost trimisă administrativ către unitate competentă”, ne-a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, Antonela Pălie.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui ne-au precizat că plângerea episcopului Hușilor nu a ajuns la această unitate. ”Plângerea nu a ajuns până în această după-amiază (n.r.-marți) la Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Legea permite Direcției Naționale Anticorupție să facă cercetări într-o astfel de cauză dacă aceasta este conexă cu infracțiunea pe care o cercetează”, susține prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Sorin Armeanu.

Oficialii Episcopiei Hușilor au refuzat, la rândul lor, să facă vreo referire la plângerea depusă la DIICOT de Corneliu Onilă. ”O astfel de plângere nu ține de activitățile Centrului Eparhial Huși”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Prognoze sumbre: peste 5.000 de șomeri în privat, reduceri de personal și tăieri de salarii la bugetari

de Dănuț CIOBANU  Situația economică de la nivelul județului ...

AJPIS Vaslui va plăti indemnizația de sprijin pentru micile afaceri afectate de criza COVID-19

Începând de astăzi, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspectie ...

Echipamente de protecție și materiale dezinfectante, donate Spitalului Huși de episcopie

Episcopia Hușilor a donat spitalului municipal din localitate cantități ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: