Google+
Home » Administratie » Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei Bârlad pentru a regândi sistematizarea bâlciului

Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei Bârlad pentru a regândi sistematizarea bâlciului

Ieri dimineață, în sala de ședințe a Primăriei Bârlad, a avut loc o întâlnire la care au participat primarul Dumitru Boroș, câțiva șefi din Primărie, prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției și I.S.U.

Scopul întâlnirii a fost găsirea unor modalități de organizare a bâlciului din acest an, astfel încât modul de amplasare al tarabelor să nu mai împiedice intervenția mașinilor poliției, pompierilor și a Ambulanței. „Va trebui să găsim o soluție de amplasare a tarabelor pe strada principală care duce spre Obor, pentru a evita situațiile neplăcute create anul trecut. De regulă, cu ocazia bâlciului anual la Bârlad, sunt amplasate de o parte și de alta a străzii, fapt ce obstrucționează de cele mai multe ori accesul organelor de ordine, a pompierilor și ambulanțelor. De la bâlciul de anul trecut de exemplu au fost primite la 112 nu mai puțin de 47 de apeluri, iar accesul în zonă a mașinilor de intervenție s-a desfășurat destul de greoi, aproape imposibil. O femeie care a leșinat a fost preluată de ambulanță mai târziu întrucât mașina nu a putut ajunge la fața locului rapid pentru că a fost nevoită să înconjoare destul de mult zona. Trebuie regândită sistematizarea bâlciului astfel încât situații de acest gen să nu se mai repete și anul acesta”, a declarat pentru Est News Eduard Popica, prefectul județului. Acesta a precizat că primarul Bârladului a venit cu o soluție alternativă, acea de a organiza bâlciul pe imașul din vecinătatea Centrului de Afaceri. Din păcate timpul este prea scurt până la mijlocul lunii august, când începe bâlciul, așa că această variantă pică, fiind probabil pusă în practică de la anul.

Reprezentanții tuturor instituțiilor prezente la discuția cu prefectul au mers la fața locului pentru a analiza situația și a găsi soluții de rezolvare a disfuncționalităților create în timpul bâlciului până acum. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. deranjat de balci

    numa daca schimba locatia la fostul poligon militar asa rezolva cazul

%d blogeri au apreciat: