Home / Sport / RC Bârlad participă miercuri la primul turneu din Campionatul Național de rugby 7 al DNS

RC Bârlad participă miercuri la primul turneu din Campionatul Național de rugby 7 al DNS

Rugby Club Bârlad, alături de alte echipe din Divizia Națională de Seniori (DNS), își face încălzirea înaintea debutului în noul sezon competițional în cadrul Campionatului Național de Rugby 7 DNS. Rugbyștii bârlădeni vor juca primele partide din cadrul competiției pe 5 august, la Arad.

Campionatul Național de rugby 7 al DNS reunește la start echipele participante în DNS, al doilea eșalon de rugby românesc. Vor evolua la Arad echipele CS Năvodari, CS Știința Petroșani, RCM Galați, RC Bârlad, CS U Arad, RC Stejarul Buzău, CS Tomitanii și Sportul Studențesc. Echipele au fost repartizate în două grupe a câte patru.

RC Bârlad va juca în grupa B unde va avea ca prim adversar echipa gazdă CS U Arad, de la 10:45. Peste o oră rugbyștii bârlădeni vor da piept și cu Stejarul Buzău. De la ora 16:45 vor întâlni Sportul Studențesc.

În urma rezultatelor înregistrate în faza grupelor vor avea loc meciurile de clasament. Câștigătoarele grupelor vor lupta pentru primul loc. Locurile doi din grupe se vor înfrunta pentru locul trei. Locurile trei vor avea ca scop locul cinci, iar ultimele clasate din fiecare grupă vor dori să evite statutul de lanternă roșie.

Față de ediția trecută a Campionatul Național de Rugby în 7 DNS, când au avut loc cinci turnee, în acest an vor avea loc doar trei. Pe lângă cel organizat miercuri de CS U Arad vor mai organiza astfel de turnee RCM Galați, pe 12 august și CS Năvodari, pe 19 august.

Bârlădenii s-au clasat la finalul ediției trecute pe locul 3, cu 49 de puncte. Câștigătoarea competiției a fost RCM Galați, cu 65 de puncte, iar pe locul doi s-a clasat CS Năvodari, cu 59 de puncte. Știința Petroșani a ocupat locul patru, cu 42 de puncte, iar CSU AV Arad a terminat pe cinci, cu 28 de puncte. CNOPT a participat fără să puncteze. (George PROCA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Rezultate excepționale ale sportivelor bârlădene la Campionatul Național de Gimnastică!

Echipa de gimnaste a Clubului ...

Echipa de oină a Clubului „Cronos” din Bârlad a câștigat Cupa „Unirii” la un concurs internațional de peste Prut

S-a întors victorioasă! Echipa de ...

Vasluianul cu mușchi de oțel! Emilian Știrbu a pus județul pe harta culturismului internațional

de Daniel MICU A gasit ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: