Google+
Home » Invatamant » Elevii vasluieni vor studia Constituția și vor lua lecții despre Drept și combaterea corupției. Iată cine le vor fi profesori!

Elevii vasluieni vor studia Constituția și vor lua lecții despre Drept și combaterea corupției. Iată cine le vor fi profesori!

O nouă materie va fi introdusă în școli. Elevii vor studia în școli și licee despre Constituția României, procesul legislativ, funcționarea sistemului judiciar, elemente de bază ale Dreptului civil și penal, dar și despre combaterea corupției, în urma unui protocol încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public.

Instituțiile partenere au elaborat un protocol care va sta la baza educației juridice în școli, se arată într-un comunicat al ministerului Justiției.

„Educația juridică în școli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realitățile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei își vor cunoaște mai bine drepturile, dar și obligațiile de cetățeni. Conceptul de educație juridică în școli este menit să promoveze statul de drept și democrația în societate, în general, și în rândul tinerelor generații, în special, prin comunicarea de noțiuni de educație juridică adaptate la nivelurile de învățământ primar, secundar și liceal, într-o manieră atractivă care să conțină informații relevante pentru elevi și profesori„, se precizează în comunicat.

Printre domeniile care vor face obiectul educației juridice sunt: Constituția României, drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, elemente de bază ale dreptului civil și penal, elemente de prevenire și combatere a corupției.

Educația juridică în școli va susține, totodată, implicarea altor parteneri ai justiției în acest demers – instituții și autorități publice cu relevanță pentru domeniul justiției, reprezentanți ai profesiilor liberale precum: avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, precum și reprezentanți ai societății civile care sunt invitați să adere la obiectivul promovării educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar.

Potrivit Ministerului Justiției, în cadrul programului de educație juridică în școli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiției, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorități și instituții publice cu relevanță pentru domeniul justiției, precum și la instanțe și parchete. (S.M.)

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: