Google+
Home » Administratie » Regal de dansuri tradiționale, la Festivalul Internațional ”Hora din străbuni”

Regal de dansuri tradiționale, la Festivalul Internațional ”Hora din străbuni”

Locuitorii județului nostru au avut parte, timp de aproape o săptămână, de un regal al dansului tradițional, oferit de peste 1.300 de artiști din zece țări, de pe trei continente. Zecile de ore de spectacole, cu momente artistice de excepție, unele inedite pentru public, au ținut în priză, seară de seară, peste o mie de spectatori, care au aplaudat la scenă deschisă formațiile bine pregătite pentru un astfel de eveniment deosebit.

S-a tras cortina peste unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de dans tradițional organizate în prezent la nivelul României, ”Hora din străbuni”. Ceea ce se anticipa, având în vedere edițiile anterioare, s-a desăvârșit prin ținuta formațiilor prezente, timp de cinci zile, în municipiul Vaslui. Astfel, s-a dovedit încă odată că dansul este unul dintre cei mai buni ambasadori ai națiunilor, indiferent de pe ce continent vin sau de spectacolele pe care le pun în scenă. Singura condiție este, evident, calitatea, care nu a lipsit la nicio formație din cele zece țări care au evoluat pe scena Teatrului de Vară din Vaslui și a caselor de cultură din celelalte orașe importante ale județului. În total, nu mai puțin de 1.300 de artiști au încântat publicul, cel care nu a uitat să le răsplătească efortul de a dansa sau cânta cu aplauze prelungite, chiar dacă temperaturile de afară au fost sufocante. Nici măcar ultima zi de festival, cea a galei, nu i-a ținut pe vasluieni departe de scena de spectacole, în ciuda furtunii care s-a abătut asupra orașului. Astfel, așa cum a început, ”Hora din străbuni” s-a încheiat, adică într-o notă de eleganță și cu multă, multă culoare. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: