Google+
Home » Invatamant » Elevul din Todirești care și-a bătut profesoara cu o țeavă de calorifer va lăsa și ceva bun în urma sa

Elevul din Todirești care și-a bătut profesoara cu o țeavă de calorifer va lăsa și ceva bun în urma sa

Fapta elevului de 13 ani care a îngrozit o țară întreagă anul trecut când și-a bătut cu cruzime profesoara de limba română din cauză că i-a pus nota 4 la teză ar putea rescrie regulile în învățământul românesc. Cel puțin pe cele referitoare la pedepsele pe care urmează a le primi elevii și părinții acestora care îi lovesc, amenință sau jignesc pe profesori.

Pe masa Senatului se află un proiect de lege prin care pedeapsa pentru elevii bătăuși de peste 16 ani sau pentru părinții agresivi să fie majorată cu o treime. Sancțiunea se aplică inclusiv în cazul jignirilor sau umilințelor la care sunt supuși profesorii.

Se pare că exact cazul elevului bătăuș din județul Vaslui a stat la baza inițierii acestui proiect. Mii de oameni au fost marcați de teribila întâmplare de anul trecut, când o profesoară de la Școala ”Gheorghe Cioată” din Todirești, Anca Antip, a fost atacata în stradă de un elev de clasa a sasea. Nervos ca a luat nota mica în teză, acesta a așteptat-o la terminarea cursurilor, înarmat cu o țeavă de pexal. A lovit-o de mai multe ori peste picioare. Inițial, profesoara nu l-a recunoscut, elevul având o glugă trasă pe ochi. Și-a dat seama cine este în timp ce acesta îi cerea vehement explicatii pentru nota mica. Un localnic a vazut întreaga scena și a sărit în ajutorul femeii. Anca Antip s-a refugiat in sediul primariei si a sunat la 112. A doua zi dupa atac si-a scos certificat medico-legal, ea primind mai multe zile de îngrijiri medicale.

Poliția a deschis un dosar penal, dar cum băiatul avea doar 12 ani, nu a putut fi sancționat. Singura pedeapsă: nota 1 la purtare. A fost mutat la altă școală și introdus într-un program de consiliere psihologică. Mai grav este că mama lui nu i-a condamnat fapta. Ea i-a luat partea băiatului.

La baza proiectului de lege care înăsprește pedepsele pentru elevii bătăuși au stat statisticile îngrijorătoare, conform cărora tot mai mulți elevi și părinți amenință, jignesc și chiar lovesc profesorii.

Scoala Todiresti

“Internetul e plin de articole și chiar filme în care sunt prezentate asemenea incidente: elevi care își umilesc în fața clasei profesorii, alții care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni. (…) Până și în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat, iar demnitatea lui apărată. În sistemul național de învățământ se constată o lipsă de protecție juridică a cadrelor didactice față de hărțuirea și agresiunile venite din partea elevilor și părinților. Este greșit că școala a devenit o instituție în care predomină drepturile unor elevi față de profesorii lor sau față de restul elevilor. Procesul de predare și învățare de calitate se poate desfășura doar într-un mediu de respect reciproc între elevi și elevi, elevi și profesori, profesori și profesori”, se arată în expunerea de motive a proiectului inițiat. Proiectul de lege nu aduce nimic nou în privința pedepselor aplicate elevilor sub 14 ani. Conform Codului Penal, aceștia nu răspund penal. Cei cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani sunt pedepsiți numai dacă se dovedește că au săvârșit fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit 16 ani răspunde penal. Măsurile educative privative de libertate sunt internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.

Proiectul a trecut deja de Camera Deputaților și urmează să fie votat în plenul Senatului, după încheierea vacanței parlamentare. Dacă va fi adoptat, va merge la președinție pentru promulgare. (Simona MIHĂILĂ)

Comments

comments

About Simona Vasile