Google+
Home » Administratie » Polițiști încadrați din sursă externă, instruiți, în cadrul unui proiect unic în România, cum să prindă hoții și să facă dosare penale

Polițiști încadrați din sursă externă, instruiți, în cadrul unui proiect unic în România, cum să prindă hoții și să facă dosare penale

Peste 130 de polițiști încadrați în județ, în ultimul an, din sursă externă, vor fi instruiți, pe parcursul a cinci luni, cum să prindă hoții și să facă dosare penale. Proiectul inițiat de Poliția Județeană Vaslui este unic în țară și are ca scop profesionalizarea agenților intrați în sistem fără a avea absolvită o școală de subofițeri.

Poliția Județeană Vaslui a inițiat un proiect unic la nivel național de instruire a subofițerilor încadrați în ultimul an din sursă externă în vederea profesionalizării acestora. Durata cursurilor, organizate pe secții de poliție, este de cinci luni și au ca scop pregătirea celor 132 de polițiști, încadrați pe 1 iunie 2016 și 16 ianuarie 2017, cum să prindă hoții și, mai ales, cum să facă munca de cercetare penală la fața locului.

Munca de polițist înseamnă practică, cazuri concrete, cum să se descurce în anumite situații, cum să întocmească dosare penale, de altfel activitatea cea mai dificilă din poliție. Totul a plecat de la un studiu făcut de către ofițerul psiholog al IPJ Vaslui, conform căruia agenții angajați nu înțelegeau cum funcționează sistemul polițienesc. Discuțiile în cadrul cursurilor vor fi libere, cu cărțile pe față, cu cazuri concrete cu care s-au confruntat lectorii”, ne-a declarat inspectorul șef al Poliției Județene Vaslui, Doru Gabriel Panțiru.

Lectorii cursurilor de inițiere a agenților sunt susținute lunar de către ofițeri din cadrul Poliției Județene Vaslui și constau în pregătirea pe linie economică, judiciară, management, resurse umane și criminalistică.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: