Google+
Home » Administratie » Vești bune pentru șoferii vasluieni! Banii dați pe timbrul de mediu se întorc în buzunare. Iată ce trebuie să faceți!

Vești bune pentru șoferii vasluieni! Banii dați pe timbrul de mediu se întorc în buzunare. Iată ce trebuie să faceți!

Toți cei care au achitat taxele speciale de mediu pentru autoturisme și autovehicule, reglementate atȃt de vechiul Cod fiscal, cȃt și de celelalte acte normative în domeniu, pot depune cererile de restituire a sumelor pȃnă la data de 31 august 2018. În cazul în care nu se încadrează în acest termen, își pierd dreptul de a reintra în posesia banilor achitați pe taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu.

Perioada de restituire a sumelor plătite de către contribuabili în schimbul taxelor speciale de mediu a fost stabilită de către Guvern, prin ordonanță de urgență. Astfel, rambursarea banilor se va face pe cale administrativă, la cerere, potrivit prevederilor Legii nr. 207 / 2015, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, banii se vor restitui în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în intervalul 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Condiția este ca beneficiarii să solicite în scris, către ANAF, până la data de 31 august 2018, sub sancțiunea decăderii, restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente acestora, datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii.

La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, al taxei pe poluare pentru autovehicule, al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau a timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanța fiscală sau ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății, precum și copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare.

În situația în care sumele au fost achitate de către societățile de leasing, solicitarea privind restituirea acestora se face de către proprietarii care au achiziționat autovehiculele prin sistemul de leasing financiar.

Dobȃnda datorată contribuabililor este cea prevăzută la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, privind restituirea taxelor de mediu, adică 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, și se calculează pentru perioada cuprinsă între data perceperii taxelor și data restituirii acestora, ori conform celor dispuse prin hotărârile judecătorești definitive.

Banii restituiți vin din bugetul de stat sau din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, și vor intra direct în contul bancar indicat de solicitant în cererea adresată către ANAF.

În ceea ce privește sumele rămase de restituit pentru care au fost emise decizii de soluționare a cererii de restituire pȃnă la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență a Guvernului (OUG), acestea se restituie, din oficiu, de organele emitente ale acestora, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a OUG (pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), sau în termen de maximum un an (pentru timbrul de mediu). (Mara GRIGORIU)

Comments

comments

About Simona Vasile