Home / Administratie / Iris și Felicia Filip au concertat pe o ploaie torențială, în fața a sute de spectatori. Randi a adunat mii de fani

Iris și Felicia Filip au concertat pe o ploaie torențială, în fața a sute de spectatori. Randi a adunat mii de fani

Trupa Iris, cu Cristian Minculescu solist vocal, împreună cu soprana Felicia Filip, a concertat, pe o ploaie torențială, pe scena din Piața Civică a municipiului Vaslui, în cadrul zilelor culturale ale orașului. Câteva sute de spectatori au asistat la spectacol până la final, aproape de miezul nopții. În schimb, Randi a reușit să adune mii de fani în centrul orașului.

Câteva sute de spectatori au asistat, pe o ploaie torențială, la concertul trupei Iris, oferit de către Primăria Vaslui în cadrul zilelor culturale ale orașului. Pe scenă a urcat și soprana Felicia Filip, care a cântat alături de Cristian Minculescu mai multe piese cunoscute publicului. În ciuda vremii nefavorabile, fanii formației de rock bucureștene au rezistat până la sfârșitul spectacolului, care s-a încheiat aproape de miezul nopții. Concertul s-a încheiat în urma unui bis, cu piesa de rezistență a celor de la Iris, respectiv ”Floare de iris”.

Seria concertelor dedicate Zilelor Culturale ale municipiul Vaslui a fost deschisă de către trupa Vank, care a avut mai mulți spectatori decât Iris, ținând cont că încă nu începuse ploaia. După ce a coborât de pe scenă, solistul formației, Cornel Ilie, s-a fotografiat cu o parte din fani sau le-a oferit acestora autografe.

În a doua seară, pe scena din Piața Civică din Vaslui au urcat, pe lângă artiștii locali, solistul Randi și trupa Uddi, care au adunat mii de tineri iubitori ai muzicii bune.

Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui s-au încheiat aseară, cu un spectacol folcloric oferit de Ansamblul ”Cindrelul – Junii Sibiului”, care a avut în repertoriu, printre altele, jocuri populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat și Dobrogea. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Un bărbat a murit în apropiere de Mănăstirea Bujoreni după ce a fost înțepat de viespi

Un bărbat de 41 de ...

Două persoane care erau date dispărute au fost găsite de polițiștii vasluieni

Doi bărbați în vârstă de ...

Tânără de 15 ani din Zăpodeni dispărută de la domiciliu

Pe 7 octombrie, Valentina – ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: