Home / Social / În atenția microîntreprinderilor din județul Vaslui: 25 august, data limită pentru declararea și plata impozitelor pe venituri

În atenția microîntreprinderilor din județul Vaslui: 25 august, data limită pentru declararea și plata impozitelor pe venituri

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui aduce la cunoștință că prin prevederile Legii nr. 177/2017 din 18 iulie 2017, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse completări și modificări ale regimului fiscal aplicabil veniturilor obținute de către persoanele juridice care, începând cu data de 01.01.2017 au fost supuse impunerii potrivit regulilor impozitului specific.

Ca urmare a noilor prevederi, începând cu data de 01.08.2017, persoanele juridice române care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro — 500.000 euro, inclusiv, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal, respectiv:

– au realizat venituri, altele decât cele obținute din desfășurarea activităților în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc sau desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale;

– au realizat venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;

– capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;

– nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.

Contribuabilii care intră sub incidența noilor reglementări au obligația ca, până la data de 25 august 2017, să comunice organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, prin completarea și depunerea declarației 010 — “Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică.

Tot până la data de 25 august 2017 contribuabilii respectivi vor trebui să calculeze, să declare și să plătească impozitul specific, pentru activitatea aferentă codurilor CAEN prevăzute la art.1 din Legea nr.170/2016, respectiv impozitul pe profit — pentru cei care au și alte activități care nu fac obiectul impozitului specific, pentru perioada 1 ianuarie 2017- 31 iulie 2017. (G.P.)

About Simona Vasile

x

Check Also

Replică de la Bârlad, pentru noul ministru al Muncii

Atac la declarațiile  Violetei Alexandru, ...

Vasluienii sunt așteptați să își ridice biletele de tratament balnear

Vasluienii sunt așteptați la Casa ...

Invazia ciorilor în Vaslui a băgat în sperieți populația orașului

Mii de ciori au ”atacat” ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: