Google+
Home » Sport » Liga a V-a va avea în sezonul competițional 2017 – 2018 doar două serii

Liga a V-a va avea în sezonul competițional 2017 – 2018 doar două serii

În urma unei ședințe a Biroului Executiv al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui, care a avut loc miercuri seară, seria III Bârlad a fost reorganizată. Motivul a fost că erau prea puține echipe, după ce FDR Tutova va participa în Liga a IV-a în sezonul 2017 – 2018, iar FC Vinderei a ales să nu mai participe în noul sezon din Liga a V-a. Cele trei echipe rămase în seria III Bârlad au fost împărțite în celelalte două serii. Unirea Alexandru Vlahuță va face parte în noul sezon din Seria Vaslui Vest, iar Steaua Ivești și Avântul Băcani vor face parte din Seria Vaslui Est.

Liga a V-a va începe pe 9 septembrie. Rămâne de văzut cine va conduce ostilitățile după ce raportul de forțe a devenit mult mai echilibrat, după ce și Racova Pușcași și Flacăra Muntenii de Sus, lideri detașați în seriile lor sezonul trecut au promovat în Liga a IV-a. În lipsa lor echipele deja experimentate cu meciurile cu miză mare vor căuta să obțină supremația și promovarea. SMART Negrești, Voința Ștefan cel Mare, Viitorul Rebricea și Inter Sport Vaslui pot emite toate pretenții la titlul de cea mai bună echipă din seria Vaslui Vest, dacă ne raportăm la rezultatele din sezonul trecut. Și în Vaslui Est diferența între ocupantele locurilor 2 și 6 a fost destul de mică în ediția trecută, de doar șapte puncte. Astfel Viitorul Văleni, Star Tătărani, FC Rapid Brodoc, FC Ghergheleu și Avântul Solești pot toate spera la primul loc în seria lor.

Nu trebuiesc excluse însă din calcule calificării în Liga a IV-a nici echipele nou – venite, care vor să facă o figură frumoasă și ar putea să ajungă să se lupte pentru promovare. Este vorba despre FC Vulturești și FC Gloria Todirești în seria Vaslui Vest și Avântul Codăești, ACS Atletico Vaslui și ACS Moara Domnească în seria Vaslui Est.

“Întrucât în seria Bârlad din șapte echipe câte aveam inițial am rămas doar cu trei am decis să le mutăm. Ne așteptam la o participare a echipelor de la Banca, Zorleni și Murgeni, dar ne-au anunțat că nu mai pot participa. Pentru că vom avea doar două serii raportul de forțe va fi mai echilibrat. Va fi un sezon spectaculos cu siguranță. Echipele cu experiență au văzut că pot mai mult și s-au întărit. Dar și celelalte vor forța obținerea de rezultate pozitive”, a declarat pentru Est News Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Pe 9/10 septembrie vor avea loc în seria Vaslui Vest, în cadrul primei etape a Ligii a V-a, partidele FC Vulturești – Unirea Alexandru Vlahuță, FC Rapid Brodoc – FC Gloria Todirești, Vulturul Bălteni – Viitorul Rebricea, Avântul Zăpodeni – SMART Negrești și Intersport Vaslui – Voința Ștefan cel Mare. În Liga Est vor avea loc în primul act al competiției, tot pe 9/10 septembrie, confruntările Avântul Codăești – Steaua Ivești, CS Victoria Muntenii de Sus – Avântul Băcani, ACS Atletico Vaslui – FC Ghergheleu, Avântul Solești – ACS Moara Domnească și Viitorul Văleni – SC 2000 Lipovăț. (George PROCA)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: