Google+
Home » Justitie » Căruțașii, spaima conducătorilor auto și a pietonilor din județ

Căruțașii, spaima conducătorilor auto și a pietonilor din județ

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care au avut loc două evenimente rutiere în care au fost implicați căruțași. Șase persoane au suferit vătămări corporale în urma incidentelor.

Un tânăr de 18 ani, din localitatea Budu Cantemir, comuna Stănilești a acroșat sâmbătă un autoturism parcat pe partea dreaptă, a intrat pe contrasens, după care s-a răsturnat. Acesta se deplasa cu o șaretă pe un drum sătesc, din localitatea Chersăcosu, iar evenimentul a avut loc în dreptul școlii din localitate. În atelajul cu tracțiune animală se mai aflau patru minori, cu vârste cuprinse între șase luni și 16 ani, rude cu cel care conducea șareta. Toate cele cinci persoane care se aflau în șaretă au fost transportate la spital din municipiul Huși.

În urma investigațiilor efectuate, trei dintre victime au fost transferate la Spitalul de Pediatrie din Iași. Tânărul de 18 ani a fost transferat la Spitalul Județean Vaslui, iar o minoră în vârstă de 4 ani a rămas internată la spitalul din municipiul Huși. Atât conducătorul autoturismului acroșat, cât și căruțașul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot în cursul aceleași zile, polițiștii au fost sesizați de producerea unui alt eveniment rutier ce a avut loc pe raza localității Măscurei, comuna Pogana, unde a fost implicat tot un vehicul cu tracțiune animală. Un tânăr de 18 ani conducea căruța pe un drum satesc din satul Măscurei, având direcția de deplasare Măscurei – Bogești. Datorită neatenției în conducere, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 89 de ani, ce se deplasa pe mijlocul drumului, neregulamentar. După accident, femeia a fost transportată la Spitalul de Urgență din municipiul Bârlad. În urma investigațiilor medicale, victima a rămas internată. Căruțașul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

De cele mai multe ori evenimentele în care au fost implicați cei care conduc vehicule cu tracțiune animală au fost comise din vina căruțașilor care nu au respectat normele rutiere. Totodată, au avut loc și datorită neatenției în conducere atunci când se deplasează pe terenuri cu denivelări sau în pantă, pentru că nu stăpânesc animalele care tractează aceste vehicule și nu le cunosc reacțiile.

Atât conducătorii cât și pasagerii acestor vehicule trebuie să fie conștienți că posibilitatea căderii în timpul mersului este foarte mare și urmările pot fi dramatice deoarece căruțele nu sunt prevăzute cu sisteme de siguranță. Polițiștii reamintesc faptul că legislația rutieră reglementează normele rutiere obligatorii pentru conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală astfel încât, prin prezența acestora pe drumurile publice, să nu fie periclitată siguranța circulației.

Conducătorii acestui tip de vehicule sunt obligați să conducă animalele astfel încât să nu constituie un pericol pentru ei și ceilalți participanți la traficul rutier, implicit aceasta presupune a nu se folosi pentru tracțiune pe drumurile publice animale care au comportamentul agresiv atunci când în apropierea lor circulă alte autovehicule! (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor