Google+
Home » Administratie » Bârlădenii vor suporta în continuare o parte din pierderile din rețeaua de apă. Până când, nu se știe

Bârlădenii vor suporta în continuare o parte din pierderile din rețeaua de apă. Până când, nu se știe

de Mihaela NICULESCU

Starea de degradare avansată a rețelei de apă a Bârladului nu mai este de mult o noutate. Cu desele întreruperi ale furnizării apei (joi, 14 septembrie, se întrerupe din nou furnizarea apei) bârlădenii s-au obișnuit. Dar nu pot să înțeleagă de ce trebuie să plătească pierderile care apar în rețea și pentru care ei nu sunt vinovați.

Vasile Ungureanu, directorul Aquavas, sucursala Bârlad, a declarat că bârlădenii nu plătesc decât între 5 și 10% din pierderile înregistrate, pierderi care se regăsesc în facturile pe care le plătesc lunar. În urma calculului efectuat de specialiștii Aquavas, 4% din pierderile de apă înregistrate sunt rezultatul furturilor din rețea. Ungureanu mai spune că ultima analiză făcută în legătură cu valoarea pierderilor de apă înregistrate la Aquavas reprezintă 27%, pierderi înregistrate în rețeaua publică dar și pierderi tehnologice.

Starea avansată de degradare a conductelor de apă, putrede pe porțiuni semnificative, nu va face decât ca nivelul pierderilor de apă să se mențină în continuare, iar costurile pentru repararea conductelor să fie suportate de Aquavas. În plus, Aquavas a început să intervină și la rețeaua de apă din Deal II, dată în funcțiune în urmă cu 8 ani. Reprezentanții sucursalei bârlădene sunt nevoiți să spargă asfaltul pentru a ajunge la conductele avariate, asta însemnând bani în plus cheltuiți din bugetul societății.

Înainte de a începe lucrările de reparații la rețeaua nouă din Deal II, suntem obligați să luăm legătura cu societatea care a executat asfaltarea, în speță Transmir, pentru că lucrarea este încă în garanție. După ce muncitorii noștri finalizează lucrările de reparații societatea de asfaltare este informată și apoi trece la reasfaltarea porțiunii de drum distrusă pentru a putea efectua remedierile avariilor. Societatea respectivă asfaltează, în schimb cel care plătește este Aquavas”, a specificat Vasile Ungureanu pentru Est News.

Cu alte cuvinte, după ce s-a asfaltat o dată, și pe bani grei, Aquavas este nevoit să scoată alți bani din buget pentru reasfaltare. Și asta pentru că lucrările de construcție a rețelei de apă au fost realizate cu materiale dintre cele mai ieftine și nici manopera nu a fost una de mare calitate.

Comments

comments

About Tehno Redactor