Google+
Home » Administratie » Spitalul Județean Vaslui și-a angajat alt preot în locul celui arestat la domiciliu în cazul șantajului fostului episcop Corneliu

Spitalul Județean Vaslui și-a angajat alt preot în locul celui arestat la domiciliu în cazul șantajului fostului episcop Corneliu

Spitalul Județean de Urgență Vaslui și-a angajat un alt preot la biserica din incintă în locul celui arestat la domiciliu în cazul șantajului pe care l-ar fi făcut la fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă. Fostul preot de la biserica unității medicale va avea contractul de muncă suspendat ”până la clarificarea situației juridice și canonice”.

Pacienții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui au din nou cui să se spovedească, după ce conducerea unității și Episcopia Hușilor au găsit un nou preot care să slujească în biserica din incintă. Situația lipsei unui slujitor al Domnului în lăcașul de cult aflat în curtea unității spitalicești vasluiene a fost rezolvată la aproape trei luni de la arestarea la domiciliu a fostului preot Gheorghe Damian, care l-ar fi șantajat pe episcopul Hușilor de la acea vreme, Corneliu Onilă, în schimbul unor sume de bani. Astfel, conducerea SJU Vaslui l-a angajat pe perioadă determinată pe Neculai Neștian, adus de Episcopia Hușilor din comuna Grivița.

Preotul Gheorghe Damian are contractul de muncă suspendat, fiindu-i ridicată binecuvântarea până la clarificarea situației sale juridice și canonice”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.

În ceea ce privește postul de la Văleni pe care-l ocupa Răzvan Bumbu, un alt preot arestat la domiciliu în același caz, acesta va fi ocupat de către preotul care are parohia învecinată în același sat.

Preoții Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu, precum și preotul arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Cristi Sebastian Jitaru, au fost arestați la domiciliu la mijlocul lunii iunie, după ce fi cerut bani sau funcții pentru a nu face publice imagini video în care episcopul Hușilor de la acea vreme, între timp suspendat din funcție în urma demisiei sale în urma scandalului în același caz, ar apărea în ipostaze compromițătoare. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: