Google+
Home » Sanatate » Bărbat mort în beci, intoxicat cu gazele emanate de vinul în fermentație

Bărbat mort în beci, intoxicat cu gazele emanate de vinul în fermentație

de Daniel MICU

Tragedie într-o familie din comuna Ștefan cel Mare. Un bărbat de 53 de ani a murit cu zile, din cauza dioxidului de carbon emanat de strugurii aflați în fermentație. Omul a coborât în beci pentru a verifica butoaiele, însă nu a mai putut urca pe scară. Vaporii periculoși l-au doborât la pământ, iar vecinii au încercat disperați să îl scoată din capcana toxică. Chiar dacă pentru asta și-au riscat propriile vieți.

Până la sosirea echipajului medical, oamenii au reușit să îl aducă la suprafață cu ajutorul unei sfori, însă pentru bietul om era prea târziu. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Polițiștii au început o anchetă în acest caz, iar autoritățile atrag atenția populației cu privire la riscurile la care se expun în această perioadă, când strugurii fermentează în butoaie.

Clipe de coșmar pentru o familie respectabilă din satul Bârzesti, care a asistat neputincioasă la încercările dramatice de salvare a unui bărbat de 53 de ani, prăbușit inconștient în beciul casei. În timp ce rudele și vecinii făceau eforturi disperate pentru a-l scoate la aer, un echipaj medical de la SMURD gonea către locul solicitării. La sosirea medicilor, pentru victimă nu se mai putea face nimic.

Rudele au povestit îngrozite că omul a coborât în beci să verifice butoaiele în care strugurii zdrobiți erau la fermentat de câteva zile, dar nu a mai ajuns la suprafață. A căzut amețit de vaporii toxici. Un apropiat a încercat să îl ridice pe brațe, însă i-a fost imposibil, el însuși reușind cu greu să iasă din beciul otrăvit. Vecinii s-au mobilizat exemplar și nu s-au dat bătuți. L-au agățat pe bărbatul de 53 de ani cu o funie și doar așa au reușit să îl scoată la aer. Din păcate, omul nu mai era în viață.

“Am fost dirijați la un pacient de 53 de ani din Barzesti, căzut în beci, inconștient, în urma inhalării bioxidului de carbon rezultat în urma fermentării vinului. Din păcate, pacientul era decedat de aproximativ 60 minute, nu s-a putut face nimic. E o perioadă în care riscul la intrarea în beciurile în care se află butoaie cu struguri la fermentat este maxim. Cantitatea de dioxid care se adună poate duce la decesul celor care intră fără să se asigure. În cazul de față, inclusiv vecinii care au coborât după el de câteva ori au fost în pericol și puteau sfârși la fel. Din păcate, acest pacient nu a avut nicio șansă”, a declarat doctor Carmena Piseru, SMURD Vaslui.

Localnicii sunt șocați de întâmplare și spun că acesta avea experiență, făcea vin în fiecare an și știa care sunt etapele și riscurile din timpul fieberii vinului. Ei au numai cuvinte de laudă la adresă victimei, un om foarte serios, care nu consuma alcool, era gospodar și ajuta pe toată lumea. Este primul caz de intoxicație cu bioxid de carbon înregistrat în județul Vaslui în acest început de toamnă, iar autoritățile trag un semnal de alarmă, pentru ca asemenea nenorociri să nu se mai repete.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: