Google+
Home » Justitie » Bărbat de 80 ani salvat de polițiștii hușeni după ce s-a rătăcit și a stat două zile într-o lizieră de salcâmi

Bărbat de 80 ani salvat de polițiștii hușeni după ce s-a rătăcit și a stat două zile într-o lizieră de salcâmi

Polițiștii din Huși au fost sesizați, sâmbătă de o femeie din Galați cu privire la faptul că soțul său e de negăsit. O echipă de căutare formată din 17 polițiști și 5 jandarmi au pornit ieri în căutarea bărbatului, în vârstă de 80 de ani.

Petru B. a plecat voluntar de la domiciliu marți, către sora sa, din localitatea Văleni, comuna Pădureni, județul Vaslui. A stat circa un sfert de oră la sora sa, după care a afirmat că merge pe jos spre localitatea Davidești, comuna Pădureni. De la acel moment familia bărbatului nu a mai primit niciun semn de la acesta.

Bărbatul a fost găsit de polițiști într-o lizieră de salcâmi, lângă satul Davidești. În urma discuțiilor purtate cu bărbatul, a rezultat faptul că acesta s-a rătăcit și a rămas timp de două zile în zona unde a fost găsit.

Deoarece acesta prezenta semne de deshidratare și prezenta răni în urma unei căzături, a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat la spital, unde a rămas internat. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor