Google+
Home » Administratie » Cluburile de copii din oraș, luate în bășcălie de angajații de la baza sportivă FEPA Bârlad

Cluburile de copii din oraș, luate în bășcălie de angajații de la baza sportivă FEPA Bârlad

Micii fotbaliști bârlădeni au pierdut meciurile programate sâmbătă în cadrul competițiilor de copii organizate de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui pentru că baza sportivă FEPA nu a avut în dotare la orele de start ale partidelor programate un set de porți de 5 metri pe teren. Această condiție necesară pentru disputarea partidelor în cadrul competițiilor oficiale a fost respectată până în vară. Atunci muncitorii au tăiat porțile, fără însă a mai pune altele optime în loc.

FC Sporting Bârlad a pierdut cu 0 – 3 disputa cu LPS Vaslui, în cadrul Campionatului Național U11. FC Viitorul Bârlad a pierdut și ea cu același scor disputa cu LPS Vaslui, în cadrul Campionatului Național U13. Atletic Bârlad este singura care a reușit în timp util să obțină amânarea partidei pe care o avea programată.

“Angajații de la baza sportivă FEPA au tăiat porțile pentru că au considerat că trebuie schimbate deoarece erau foarte grele, erau dintr-o țeavă foarte groasă și plină. Din vară, de când le-au tăiat, nu au mai pus nimic în loc. Ieri, când am fost la meci, ne-am trezit că nu avem porți și din acest motiv am pierdut meciul cu 0 – 3. Am făcut pe 19 septembrie o solicitare către conducerea bazei sportive FEPA pentru a găzdui partidele programate în cadrul competițiilor oficiale de fotbal. Am fost întrebați cam cât ar costa niște porți noi și i-am transmis directoarei Oana Trandafir că unele de aluminiu, noi, ajung până la 4.000 – 5.000 lei. Am căzut de acord că ar fi suficient să se meargă la un depozit de materiale de construcții și să le confecționeze angajații dintr-o țeavă mai lată dar mai subțire. Pentru a fi cât mai ușoare ca să le putem și transporta ușor. Directoarea le-a transmis acest lucru muncitorilor. Aceștia nu au făcut nimic însă și nici nu ne-au anunțat că nu au reușit să le confecționeze pentru a amâna partida”, a declarat pentru Est News Ovidiu Mangu, antrenor și președinte la FC Sporting Bârlad.

Grupa 2007 de la Sporting Bârlad, cu 14 copii și părinții acestora s-au prezentat degeaba pe stadion. Cei de la LPS Vaslui au venit și ei cu două microbuze degeaba pentru a obține cele trei puncte fără a avea ocazia să demonstreze că le merită. Cât au așteptat să fie întocmit raportul de arbitraj copiii au schimbat fotbalul cu kendama. Cine va răspunde oare pentru orele pierdute pe drum și pe teren fără a putea practica sportul lor preferat?

“Acolo sunt șefi peste șefi. Se găseau să ude terenul când aveam antrenament”

Întâmplarea nefericită de sâmbătă nu este singurul obstacol de care s-au lovit conducerile cluburilor de fotbal din oraș în ce privește condițiile găsite la baza sportivă  FEPA. Președintele FC Sporting Bârlad ne-a precizat că a găsit înțelegere și a avut o relație foarte bună cu toate conducerile care au fost. A găsit dialog și soluții. Cu toate acestea la Bârlad este cel mai prost teren teren din județ. Motivul este atitudinea angajaților.

Mă deranjează că este vorba despre o delăsare uriașă. Angajații bazei sportive găsesc de cuviință să își depășească atribuțiile și să ia decizii de capul lor. Acolo sunt șefi peste șefi. Se găseau să ude terenul când aveam antrenament. Ne cereau să trasăm noi terenul. Noi nu venim doar să închiriem iarba, pentru că așa putem merge undeva pe un maidan și să nu mai plătesc. Dăm niște bani pentru servicii ori nouă în afară de faptul că ni se deschide poarta și ni se dă voie să intrăm pe iarbă acum nu ni se oferă nimic. Mi se pare inacceptabil să întâmpinăm astfel de dificultăți în condițiile în care împreună, toate cele trei cluburi de copii la fotbal din Bârlad, dau bazei sportive FEPA aproape 5.000 de lei pe lună”, ne-a mai spus Ovidiu Mangu.

FC Sporting Bârlad dă undeva între 1.300 și 1.600 de lei lunar pentru închirierea bazei sportive. Este vorba de o taxă de 50 de lei pentru o ședință, pe care o plătește de fiecare dată înainte de a intra pe teren. Are câte trei antrenamente cu fiecare din cele trei grup plus meciurile disputate sâmbăta. Cam aceleași costuri le suportă și Viitorul Bârlad și Atletic Bârlad, celelalte cluburi sportive pentru copii din oraș axate pe disciplina fotbal.

Cluburile sportive de fotbal din oraș se întâlnesc astăzi cu directorul Administrației Pietelor și Cimitirelor

Astăzi, începând cu ora 16.00, la Primăria Bârlad va avea loc o ședință între președinții celor trei cluburi sportive din Bârlad și Iulian Bîca, directorul executiv al Directiei Administrării Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad, în administrarea căreia se află bazele sportive de tenis și fotbal din municipiu.

Am întâmpinat dificultăți și în ce privește folosirea vestiarelor. Până în 2015 totul a decurs perfect. Apoi au început problemele și să ne ceară câțiva lei de copil. Într-o hotărâre a Consiliului Local s-a stipulat că se asigură gratuitate pentru Asociații Sportive Școlare, ori noi suntem Asociație Club Sportiv. Nu cerem apă caldă sau cine știe. Doar să își poată ține copiii bagajele în siguranță și să trăiască sentimentul de profesionalism. Nu s-a pus problema asigurării curățeniei, le-am spus că ne ocupăm noi. Sper ca după întâlnirea cu domnul Bîca să se rezolve toate aceste probleme”, a concluzionat președintele Sporting Club Bârlad. (George PROCA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: