Home / Justitie / Carte de identitate falsă, ascunsă în borseta unui cetățean moldovean

Carte de identitate falsă, ascunsă în borseta unui cetățean moldovean

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit în borseta unui cetățean moldovean o carte de identitate românească falsă, pentru care bărbatul a declarat că a plătit suma de 200 euro.

Ion P., în vârstă de 38 de ani, a vrut să iasă din țară marți dimineață, conducând un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Republica Moldova. În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei și bagajelor sale, în urma căruia a fost descoperită, în borseta lui Ion P., o carte de identitate cu însemnele autorităților românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii au stabilit că documentul este fals total.

Cu privire la cele constatate, Ion P. a declarat că a procurat documentul din Germania, de la un conațional ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 200 de euro, deoarece depășise termenul legal de ședere și avea nevoie de un document de identitate pentru a rămâne și lucra legal în Germania.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

O nouă victorie în instanță! O fostă angajată a spitalului din Bârlad a câștigat procesul cu instituția

Curtea de Apel Iași a ...

Un bărbat de 41 de ani din Bârlad a sărit gardul unei gospodării și a amenințat cu cuțitul o femeie

Polițiștii bârlădeni au probat activitatea ...

Un tânăr din Bârlad a scăpat cu viață ca prin minune după ce și-a făcut mașina praf în urma coliziunii cu un TIR

Un tânăr de 34 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: