Google+
Home » Sport » HC Vaslui a urcat patru locuri în clasament după ce a învins CSM Focșani

HC Vaslui a urcat patru locuri în clasament după ce a învins CSM Focșani

Handbal Club Vaslui a învins, sâmbătă, CSM Focșani, în etapa cincea a Ligii Zimbrilor, scor 28 – 23. Elevii pregătiți de Sandu Iacob și Alexandru Axinte au urcat grație rezultatului obținut patru locuri și ocupă în prezent locul cinci.

Debutul partidei a fost la discreția oaspeților, care la scurt timp după ce au deschis scorul și-au dublat avantajul. HC Vaslui a reușit egalarea la patru și a preluat conducerea pentru prima dată în minutul 14, scor 6 – 5. Jocul a devenit apoi extrem de echilibrat, până în minutul 28, când Gabriel Bujor aducea pentru prima dată HC Vaslui în poziția de a conduce la două lungimi. Vasluienii s-au dezlănțuit și au mărit distanța dintre cele două formatii la patru goluri, scor 14 – 10 la pauză. CSM Focșani nu a capitulat însă și a început mai bine partea secundă, marcând de trei ori fără a primi gol. A fost doar un foc de paie pentru că HC Vaslui a revenit la cârma partidei și a ajuns să conducă și la șase goluri, scor 20 – 14. Oaspeții au ținut aproape și în minutul 56 micșoraseră diferența la două lungimi. Finalul partidei nu a lăsat însă loc de emoții pentru că vasluienii au turat iar motoarele, cu Gabriel Bujor ca artizan principal. Acesta a fost cel mai bun marcator al HC Vaslui, cu șapte reușite.

Alexandru Farcaș a contribuit și el decisiv la victoria formației pregătite de Sandu Iacob și Alexandru Axinte, cu șase reușite. Au mai marcat pentru HC V aslui Silvian Amihăesi (4), Mihai Bujor, Răzvan Farcaș, Valentin Anton (3), Darius Dragon, Gabriel Cumpănici (1).

Cel mai bun marcator al partidei a fost Mădălin Țuțu, de la oaspeți, cu 9 reușite. Au mai marcat pentru CSM Focșani Bogdan Rață (4), Mihăiță Miroiu, At tila Eros, Valentin Pătru (2), George Gramatic, Marian Mocanu, Ilija Sladic, Robert Năstăsie (1).

Dinamo București continuă să fie lider neînvins, cu 15 puncte după cinci victorii din tot atâtea partide disputate. CSA Steaua București e pe 2, cu 12 puncte. Completează podiumul AHC Potaissa Turda, cu 9 puncte. Tot atâtea puncte au și HC Odorhei, CS Minaur Baia Mare și HC Vaslui. Urmează doua formații cu șapte puncte, SCM Politehnica Timișoara și AHC Dobrogea Sud. Pe locurile 9,10,11 cu câte șase puncte se clasează AHC Dunărea Călărași, CSU Suceava și CSM Bucureșți. Doar o victorie au reușit până acum CSM Focșani și CSM Făgăraș. CS Politehnica Iași e lanterna roșie, cu zero puncte. (George PROCA)

Comments

comments

About Tehno Redactor