Google+
Home » Administratie » Peste 200 de oameni de afaceri din județ, așteptați la Topul Firmelor

Peste 200 de oameni de afaceri din județ, așteptați la Topul Firmelor

Peste 200 de oameni de afaceri din județ sunt așteptați să participe, la începutul lunii noiembrie, la Topul Firmelor, ajuns în acest an la a XXIV-a ediție. Pe lângă premierea întreprinzătorilor cu cele mai bune rezultate din anul financiar 2016, conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui va oferi 15 plachete de excelență unor personalități locale și liceelor cu rezultate deosebite.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui va organiza, pe 3 noiembrie, cea de-a doua XXIV-a ediție a Topului Județean al Firmelor. La gala excelenței în afaceri sunt așteptați peste 200 de reprezentanți ai firmelor din județ, ai administrației publice centrale, regionale și locale, precum și invitați din Republica Moldova.

În calcul reprezentanților CCIA pentru acordarea premiilor, au intrat nu mai puțin de 1.751 de firme, din care 1.071 s-au clasat pe primele zece locuri, în funcție de domeniul de activitate și categoria întreprinderilor. Dintre acestea, 358 de societăți comerciale au obținut locul I, 192 locul II și 358 locul III.

Trebuie să apreciem efortul oamenilor de afaceri care, în condițiile economice foarte grele, au reușit să obțină profit. Să nu uităm că avem cu 500 de firme mai puțin față de anul financiar anterior. Este de remarcat faptul că agenții economici au reușit să mențină și, în plus, chiar să angajeze forță de muncă. Aceasta se datorează aportului pe care îl au cei din administrația locală și centrală, precum și a preocupării permanente a patronatelor”, ne-a declarat președintele CCCIA Vaslui, Ionel Constantin.

Pe lângă trofeele acordate oamenilor de afaceri, reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură vor oferi și 15 plachete de excelență unor personalități locale și liceelor cu rezultate deosebite.

Distincțiile vor fi oferite fiilor județului care fac cinste Vasluiului, indiferent de domeniu. Pe lângă trei oameni de afaceri din Vaslui, Bârlad și Huși, vor primi plachete reprezentanții liceelor cu rezultate deosebite în anul școlar anterior, precum și un elev de excepție al județului nostru”, a conchis Constantin.

Cele două unități școlare care vor primi distincții sunt Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui și Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, aflate în primele o sută de licee din țară în funcție de rezultatele obținute la examenele naționale. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: