Google+
Home » Administratie » Una spune legea și alta fac autoritățile vasluiene – Listele cu salariile bugetarilor, obligatorii de la 1 octombrie, lipsesc din instituțiile publice și de pe site-urile acestora

Una spune legea și alta fac autoritățile vasluiene – Listele cu salariile bugetarilor, obligatorii de la 1 octombrie, lipsesc din instituțiile publice și de pe site-urile acestora

Legea salarizării, intrată în vigoare de la 1 iulie, a pus pe umărul autorităților publice o nouă obligație, care se referă la transparentizarea veniturilor. Potrivit actului normativ, toți cei interesați să vadă cȃți bani primesc bugetarii care ocupă o anumită funcție pot consulta lista publicată de instituția sau autoritatea unde se încadrează funcția respectivă, la sediul instituției sau pe pagina de internet a acesteia. În realitate, puține instituții din județul Vaslui s-au conformat normei care se aplică de la data de 1 octombrie. Pentru majoritatea, secretul salariilor a rămas deocamdată bine păzit!

De două ori pe an, la 30 martie și la 30 septembrie, entitățile publice sunt obligate să afișeze liste clare cu veniturile de orice fel, pe care le obține fiecare angajat, pentru oricare tip de funcție pe care este încadrat. Așa prevede noua Lege a salarizării, mai precis Legea – cadru nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din categoria venituri fac parte nu doar salariile și primele, ci și celelalte sume de bani aferente fiecăreia dintre funcțiile ocupate la nivel de instituție (sporuri de masă, vouchere).

Chiar dacă aceste liste nu conțin numele persoanelor care lucrează într-o instituție publică, de la A la Z, orice cetățean poate afla, dintr-o privire, fără a face calcule matematice complicate, ce bani se primesc pentru o anumită funcție. Asta înseamnă că listele trebuie să se afle la vedere, la sediul instituției, într-un loc ușor accesibil publicului larg, și online, pe site-ul instituției respective, pe prima pagină.

Deși legea spune că instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să afișeze aceste informații de transparență a veniturilor, pentru că altfel riscă amenzi între 5.000 și 10.000 lei, nu toate entitățile publice din județul Vaslui se tem de un eventual control de la Inspecția Muncii, care are competența de a sancționa abaterile. Dovadă stau zecile de pagini de internet ale primăriilor din județ, din mediul rural de exemplu, unde cine caută date referitoare la salariile plătite din bani publici găsește cel mult declarația de avere a unui funcționar.

Dacă Instituția Prefectului și Primăria Vaslui s-a conformat și au afișat pe paginile de internet tabelele cu funcțiile celor angajați și salariile aferente posturilor, nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește Primăria Municipiului Bȃrlad. Cum legea prevede că răspunderea contravențională pentru neafișarea informațiilor aparține conducătorului entității care nu se supune normelor în vigoare, primarul Dumitru Boroș e bun de plată.

Ce informații trebuie să conțină listele publicate la sediile instituțiilor și pe paginile de internet

• salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;

• tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora;

• valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;

• valoarea anuală a indemnizației de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioada lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;

• orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă e cazul, precum și baza legală a acordării acestora;

• orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum și baza legală a acestora.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: