Home / Administratie / Acoperișul de pe sediul Poliției Muntenii de Jos va fi refăcut după ce a ars într-un incendiu

Acoperișul de pe sediul Poliției Muntenii de Jos va fi refăcut după ce a ars într-un incendiu

Acoperișul de pe sediul Postului de Poliție Muntenii de Jos va fi refăcut după ce a ars într-un incendiu care a avut loc chiar la începutul acestui an. Investiția a fost aprobată la nivelul Poliției Județene, muncitorii apucându-se deja de treabă.

Polițiștii de la postul comunal de poliție Muntenii de Jos se pot considera norocoși. Conducerea Poliției Județene le-a aprobat reabilitarea acoperișului distrus de un incendiu într-una din primele zile din acest an. După ce lucrarea a fost scoasă la licitație și adjudecată către o firmă de construcții, lucrările de înlocuire a acoperișului de aproximativ 200 de metri au fost deja demarate. Muncitorii au demolat în totalitate vechia construcție, în locul acesteia urmând a fi construită o altă șarpantă. În ritmul în care merg lucrările, se speră că, până la sfârșitul anului, acestea vor finalizate astfel încât prima zăpadă să-i prindă pe polițiștii din Muntenii de Jos cu acoperiș nou.

Vechiul acoperiș al sediului Postului de Poliție Muntenii de Jos a fost cuprins de flăcări pe 9 ianuarie, cel mai probabil, de la instalația electrică din podul clădirii. Observat de către localnici, incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, la intervenție fiind trimise patru autospeciale, din care trei de lucru cu apă și spumă.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite după mai bine de trei ore, însă înainte ca acesta să se propage și în interiorul clădirii. Flăcările au distrus aproximativ 60 metri pătrați din acoperișul pe structură din lemn și învelitoare din tablă, iar alți 140 de metri de șarpantă au fost degradați. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Alt bețiv la volan

Polițiștii efectuează cercetări față de ...

Proprietarul clădirii părăsite de lângă Școala de Muzică, pus la treabă de Primărie

Intervenție promptă! Primăria Bârlad a ...

Peste 200 de oamenii de afaceri din județ, premiați în cadrul Topului Firmelor

Peste 200 de oameni de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: