Home / Social / ULTIMA ORĂ Copil de 10 ani mort după ce și-a prins capul în geamul electric al autoturismului

ULTIMA ORĂ Copil de 10 ani mort după ce și-a prins capul în geamul electric al autoturismului

Accident înfiorător în localitatea Codăești: un băiețel de 10 ani a fost găsit mort, în autoturismul mamei sale, având gâtul prins în geamul portierei.

Se pare că băiatul se juca în mașină, închiderea geamurilor fiind acționată electric. Mama lui, vânzătoare la magazinul din sat, nu era acasă în acel moment. Din primele informații, copilul ar fi fost descoperit de o fetiță de vârsta sa care a intrat în curte pentru a-l chema la joacă. Fetița și-a anunțat imediat tatăl, care a sunat la 112.

”La sosirea echipajului Ambulanței, copilul era deja mort. Nu au mai fost efectuate manevre de resuscitare, acestea fiind inutile. Constatarea decesului a fost făcută de medicul de familie, care a ajuns la fața locului înaintea noastră”, ne-a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.

”A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Polițiștii se află la fața locului pentru cercetări”, ne-a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui. Vom reveni cu amănunte! (S.M.)

About Simona Vasile

x

Check Also

Propunere pentru înființarea unui nou traseu de transport public în Bârlad

Este nevoie urgentă să se ...

Peste 27.000 de pensionari vasluieni primesc de la stat bani pentru completarea pensiilor

27.773 de pensionari vasluieni încasează ...

Șoferii au luat cu asalt vulcanizările pentru a-și schimba anvelopele odată cu răcirea vremii

Sute de șoferi din Vaslui ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: