Google+
Home » Sanatate » Oamenii de omenie care au donat sânge au stabilit un nou record la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad

Oamenii de omenie care au donat sânge au stabilit un nou record la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad

În ultimele două săptămâni, activitatea de donare de sânge de la centrul de Transfuzii Sanguine Bârlad se află într-un oarecare reviriment. Vinerea trecută s-a înregistrat de trei ori mai mulți donatori decât în mod obișnuit, respectiv 45 de persoane care au venit din omenie, cel mai probabil ca urmare a campaniei de sensibilizare desfășurată la nivel local. Deși cantitatea de sânge recoltată a crescut, în continuare există deficit de sânge din grupele negative.

”De două săptămâni centrul a înregistrat o creștere a numărului de donatori, în special prin implicarea doamnei viceprimar Roxana Miron Feraru, cu care am avut discuții constructive și care ne-a ajutat foarte mult pentru că a mobilizat personalul din primărie și a discutat cu reprezentanții Poliției și ai Armatei, precum și cu cei de la SC Confecții. În acest fel, angajați ai acestor instituții au înțeles importanța donării și au venit aici. De asemenea, am avut donatori și din Vaslui și Huși care au ales să doneze pur și simplu din omenie. Mi-aș dori ca acest ritm de donare să se mențină, pentru că e nevoie foarte mare de sânge în spitale și, în special, sânge din grupele negative”, ne-a declarat Violeta Nistor, director CTS.

De trei săptămâni, secția de Terapie Intensivă a Spitalului ”Elena Beldiman” Bârlad se confruntă cu o criză de sânge din grupa B negativ.

În ceea ce privește înființarea punctului de recoltare promis de autoritățile județene în municipiul Vaslui, lucrurile se mișcă greoi. Recent, Eduard Popică declara pentru Est News că punctul de recoltare va fi gata în noiembrie, însă ieri, contactat de reporterii noștri, a spus că acest lucru nu este posibil, dar că speră ca până la finele anului, Consiliul Județean să reușească să realizeze acest demers. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: