Google+
Home » Sanatate » Bârlădenii, nemulțumiți că unii medici de la Spitalul ”Elena Beldiman” nu își respectă programul de lucru

Bârlădenii, nemulțumiți că unii medici de la Spitalul ”Elena Beldiman” nu își respectă programul de lucru

de Mihaela NICULESCU

Nemulțumirile bârlădenilor legate de faptul că unii dintre medicii de la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman”, atât cei de pe secții, cât mai ales din Ambulatoriul de specialitate (Policlinică) nu își respectă programul au fost subiect de discuție la raportul de gardă al medicilor, dar și la raportul asistenților medicali. Surse din spital le-au spus redactorilor noștri că cei din conducerea unității au declanșat verificările de rigoare și că reclamațiile se confirmă.

Cea mai mare parte a medicilor își respectă programul de lucru, unii fiind obligați din cauza birocrației, dar sunt și medici care pleacă mai devreme de la serviciu. Situația este mai complicată în cazul medicilor care acordă consultații în Ambulatoriu. Vin mai târziu la program, fără a anunța că întârzie, pacienții fiind nevoiți să aștepte. Oricum, din cauza cozilor oamenii fac apel la răbdare până să le vină rândul, însă, per total, timpul de așteptare s-ar reduce considerabil dacă medicii ar da dovadă de mai mult respect. Asta, în condițiile în care în cele mai multe cabinete de specialitate, consultațiile se plătesc. Cu alte cuvinte, pacienții așteaptă, se enervează și sunt neglijați pe banii lor.

Această problemă nu este o noutate la spitalul bârlădean. Toți cei care au trecut prin Policlinică știu că așa stau lucrurile. Însă, așteptările au fost altele odată cu schimbarea conducerii. Până acum, aceste schimbări au fost observate doar la nivel declarativ.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: