Google+
Home » Sanatate » Ca să nu rămână fără bani de salarii, la spitalul bârlădean s-a tăiat până și din numărul de mănuși de unică folosință

Ca să nu rămână fără bani de salarii, la spitalul bârlădean s-a tăiat până și din numărul de mănuși de unică folosință

de Mihaela NICULESCU

Economie la sânge! Acesta a fost îndemnul conducerii Spitalului ”Elena Beldiman” Bârlad către toți asistenții medicali prezenți la raportul de gardă de luni, 13 noiembrie. Asistentele șefe au fost atenționate că dacă nu se vor face economii, cadrele medicale riscă să nu-și primească salariile în luna decembrie.

Asistentele sunt revoltate pentru că deja fac de luni de zile economii, dar situația spitalului pare a nu se redresa. Lucrează cu minimum de materiale sanitare, în special cele necesare menținerii igienei. Mănușile de unică folosință sunt tot mai puține, iar directorul medical a dispus o reducere a numărului de mănuși în secția Boli Interne, pe motiv că se face risipă.

Știți că sunt asistente medicale care refolosesc mănușile de protecție după mai multe tratamente injectabile? Vi se pare corect? Ce poți să faci dacă nu ai măcar mănuși? Cum să te protejezi pe tine și pacienții? Să le aduci de acasă? Aduci o dată, de două ori, dar totuși … Dacă vine un control și ne întreabă unde sunt mănușile folosite în orele de program, ce le arătăm? Cine sunt sancționați?”, a declarat o asistentă, sub protecția anonimatului.

Asemenea politică de economisire la sânge a acestor materiale va duce, cel mai probabil, la favorizarea răspândirii germenilor în spital și creșterea numărului infecțiilor nosocomiale în rândul pacienților. Dar, până ce buba se va sparge, conducerea spitalului poate sta liniștită. Direcția de Sănătate Publică, cea care ar trebui să intervină pentru ca normele de igienă în spital să fie respectate, are alte preocupări: veghează ca gunoiul să stea bine ascuns sub preș. Așa cum face și în cazul lenjeriilor nespălate îndesate în saci zile întregi: se face că nu vede, refuză să răspundă întrebărilor ziariștilor, mimează controale, și conlucrează cu cei din conducerea spitalului pentru ca toate aceste nereguli să nu ajungă publice. Probabil că până ce Ministerul Sănătății nu va dispune controale încrucișate între județe, așa cum s-a întâmplat acum doi ani când DSP Botoșani și-a pus mâinile în cap când a ajuns la Bârlad, DSP Vaslui și spitalul bârlădean vor persista în această minunată prietenie în spatele căreia mormanele de rufe nespălate cresc ca în povești.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: