Google+
Home » Administratie » Întâlnire între contribuabili și Finanțele Publice Vaslui

Întâlnire între contribuabili și Finanțele Publice Vaslui

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui (AJFP) găzduiește pe 14 decembrie, de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției, la etajul II.

Vasluienii vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la contribuțiile sociale obligatorii datorate începând cu data de 1 ianuarie 2018 și modificări intervenite potrivit OUG pentru modificarea și completarea legii privind Codul Fiscal. De asemenea vor afla prevederile Ordinului privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică și calendarul obligațiilor fiscale în luna decembrie.

Pentru a participa la întâlnirile organizate de noi contribuabilii se pot programa prin intermediul ,«Formularului de asistență» de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui.

Formularul de asistență poate fi accesat la adresa: https://www.anaf.ro/asistpublic/. Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul, www.anaf.ro/infopublice sau prin intermediul Call Center ANAF, apelând numărul de telefon 031.403.91.60. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: