Google+
Home » Sport » Bilanț dezastruos pentru HC Vaslui. O singură victorie în ultimele zece partide și șase înfrângeri consecutive

Bilanț dezastruos pentru HC Vaslui. O singură victorie în ultimele zece partide și șase înfrângeri consecutive

HC Vaslui a uitat gustul victoriei. Vasluienii au pierdut de o manieră clară ieri, în deplasarea de la CSM București, scor 33 – 21.

Elevii lui Bogdan Pralea și Alexandru Axinte au avut un debut bun de partidă și după ce au deschis scorul au reușit repede să își dubleze avantajul. Gazdele au reușit să întoarcă scorul, 5 – 4, dar HC Vaslui a reușit să revină la conducere, 6 – 7. Nu a mai reușit apoi să găsească drumul spre poartă și drept urmare adversarii s-au distanțat la patru goluri, scor 12 – 8. Vasluienii au reușit să se apropie la un gol, scor 12 – 11, după care Goce Georgievski a dublat avantajul echipei sale, chiar înainte de pauză. Dominarea bucureștenilor a făcut ca aceștia să își mărească avantajul constant, ajungând să aibă în minutul 55 nu mai puțin de 13 goluri avans, scor 30 – 17. Finalul de meci a fost abordat mai bine de HC Vaslui, dar era prea târziu pentru a mai schimba ceva.

HC Vaslui, eliminată din Cupă

Handbal Club Vaslui a pierdut și confruntarea cu Steaua București, scor 26 – 31, din optimile Cupei României la handbal masculin. În urma acestui rezultat vasluienii au fost eliminați din competiție. Calculele hârtiei s-au adeverit, vasluienii având ghinionul de a da peste ocupanta locului doi în Liga Zimbrilor, o echipă redutabilă care pornea ca favorită certă.

Elevii lui Bogdan Pralea și Alexandru Axinte au deschis scorul și apoi și-au majorat avantajul, scor 3 – 1. Steliștii au reușit însă întoarcerea scorului, 3 – 4, după care s-au distanțat constant de gazde, ajungând să conducă la cinci lungimi, scor 6 – 11. Vasluienii au micșorat din diferență în urma unei perioade mai bune de joc, însă a fost doar un foc de paie. Oaspeții au refăcut diferența de cinci goluri și chiar au mărit-o, scor 10 – 16. Diferența de șase goluri s-a menținut până la fluierul final al primei reprize, scor 12 – 18. HC Vaslui a părut că poate reintra în joc, la 16 – 19, dar bucureștenii au turat motoarele și nu au mai cedat inițiativa, reușind chiar să se distanțeze la șapte goluri, score 23 – 30.

Pentru HC Vaslui au evoluat Pralea, Tamaș (portari), Dediu (7 goluri), Barac (6), R. Farcaș (4), Moldovanu (3), Dragon (2), Cumpănici (2), G. Bujor (1), Anton (1), M. Bujor, Popa, Gușatu

CSA Steaua a evoluat în formula Stănescu, Babasafari, Merlă (portari), Roșu (8 goluri), Georgescu (6), Ungureanu (3), Irimescu (2), Florea (2), Vegar (2), Aslanian (2), Bizău (2), Dascălu (1), Johannson (1), Becheru (1), Kostadinovic (1), Stavrositu.

Au mai obținut biletele pentru sferturile de finală ale Cupei României Poli Timișoara, CSM București, CSSM Bacău, Potaissa Turda, HCDS Constanța, Minaur Baia Mare, CSA Steaua București și CSM Făgăraș.

Minaur Baia Mare a învins Dinamo București cu 30 – 26 (17 – 13). CSM Făgăraș a învins la CSM Oradea cu 32 – 29, după ce la pauză scorul era egal (16 – 16). (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: