Google+
Home » Sanatate » (VIDEO) Scandal uriaș la ușa unui medic de familie, acuzat că și-a abandonat pacienții! Decizia radicală a CJAS Vaslui!

(VIDEO) Scandal uriaș la ușa unui medic de familie, acuzat că și-a abandonat pacienții! Decizia radicală a CJAS Vaslui!

de Simona MIHĂILĂ

Premieră în sănătatea vasluiană: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a reziliat contractul cu un medic de familie, din cauza faptului că și-a neglijat în mod sistematic pacienții. Doctorița Mirela Elena Băbuță din Bârlad nu își onorează progamul de consultații, nu face teren și nu răspunde la telefon. De astăzi, 2.600 de bârlădeni care figurează pe listele doctoriței Băbuță trebuie să-și găsească un alt medic de familie. Reprezentanții CJAS se gândesc la o soluție de a pătrunde împreună cu oamenii legii în cabinetul acesteia pentru a prelua fișele medicale ale pacienților. Medicul Mirela Băbuță este cel care, în februarie 2016, a vrut să se sinucidă aruncându-se de la balconul blocului în care locuiește.

De mai multă vreme, medicul Mirela Elena Băbuță este de negăsit la cabinetul său, situat în clădirea fostei Policlinici stomatologice, de pe strada 1 Decembrie din Bârlad. Nu doar că aici nu este angajată nicio asistentă medicală, dar pe ușă nu există afișat nici programul de funcționare și nici numărul de telefon. Nimeni, nici măcar medicii de familie de la cabinetele vecine nu știu ce să le spună pacienților disperați că nu-și găsesc medicul de familie.

Oamenii se plâng că sunt luni de zile în care bat în zadar drumul la ușa cabinetului doctoriței, unii aflându-se în situații limită: bolnavi de cancer, de epilepsie, cardiaci cu intervenții chirurgicale complicate pe cord. Toți au nevoie urgent de tratament, analize, documente medicale etc.

Paharul s-a umplut încă de vineri, când o parte dintre pacienții exasperați ne-au dat telefon la redacție, mai ales că la numerele de telefon ale CJAS Vaslui nu le-a răspuns nimeni.

Ieri, peste 20 de persoane s-au adunat din nou la ușa cabinetului medical al Mirelei Băbuță, dar au sperat degeaba că o vor găsi. Oamenii ajunseseră la limita răbdării. Erau speriați, indignați și se simțeau lipsiți de ajutor. Ne-au spus că se simt umiliți de întreg sistemul de sănătate care nu este capabil să ofere soluții în asemenea situații. Toți cei prezenți erau cazuri extreme, tratamentele sau documentele medicale de care aveau nevoie fiindu-le vitale.

Unii dintre pacienți ne-au povestit că, în lunile din urmă, sătui să tot găsească ușa cabinetului închisă, au îndrăznit să-i ceară doctoriței, atunci când au dat de ea, fișa medicală pentru a se transfera la un alt medic de familie. Aceasta fie a refuzat, fie le-a spus să vină altădată.

Medicul Elena Băbuță nu răspunde nici apelurilor reprezentanților CJAS Vaslui

Nu doar pacienții sunt cei care nu reușesc să o găsească pe Mirela Băbuță. Reprezentanții CJAS Vaslui au căutat-o de trei ori anul acesta, fără a reuși să-i dea de urmă.

Mihaela Chitariu

Contactată de redactorii Est News, Mihaela Chitariu, președinta CJAS Vaslui, ne-a declarat că nu a mai întâlnit un asemenea caz: ”Săptămâna trecută, am trimis o echipă de control la cabinetul doamnei doctor, dar nu am găsit-o. Nu răspunde nici la telefon și este singurul medic din județ care nu ne-a raportat serviciile pe luna trecută. În consecință, i-am trimis o notificare prin care a fost anunțată că i s-a reziliat contractul cu Casa, începând cu data de 11 decembrie”.

Trebuie să subliniem că atitudinea Mihaelei Chitariu, din momentul în care ziarul nostru i-a semnalat situația de la ușa cabinetului doctoriței Băbuță, este demnă de toată aprecierea. Imediat, a luat legătura cu toți medicii de familie din clădirea fostei Policlinici Stomatologice și i-a rugat să preia pacienții cu urgențe ai Mirelei Băbuță. Chiar dacă procedura de transfer de la un medic de familie la un altul este mai anevoioasă din punct de vedere birocratic, șefa CJAS a făcut în așa fel încât problema să fie soluționată pe loc, atât pacienții cât și medicii aleși de aceștia să nu fie nevoiți să aștepte.

”Aș vrea ca asigurații înscriși pe listele doamnei doctor Băbuță să știe că pot merge imediat la orice medic de familie din Bârlad care are contract cu CJAS Vaslui. Nu este nevoie să aștepte înregistrarea în sistem, așa cum li s-a comunicat de către unii medici. În cazul în care doamna doctor va continua să nu răspundă la telefon, vom găsi o cale de a intra în cabinet , cel mai probabil cu ajutorul autorităților, și de a lua fișele bolnavilor”, a mai precizat Mihaela Chitariu.

Mirela Babuta

Cei aproximativ 2.600 de bârlădeni aflați pe listele medicului de familie Mirela Băbuță au, așadar, posibilitatea de a face cerere de transfer la un alt medic de familie. Tabelul cu numele și datele de contact ale medicilor de familie din Bârlad poate fi consultat la subsolul articolului.

 

Medicul Mirela Băbuță are probleme de sănătate

Deși este vorba de sănătatea a sute de oameni, unii dintre ei aflându-se într-o stare critică, gestul Mirelei Băbuță ar trebui privit și dintr-o altă perspectivă. Se pare că doctorița are anumite probleme de sănătate, ea încercând, în februarie 2016 să se arunce de la etajul doi al blocului în care locuiește. Polițiștii ajunși la fața locui și soțul ei au reușit în cele din urmă să o facă să renunțe la intențiile suicidale.

 

Tabel nominal cu medicii de familie din municipiul Barlad care se afla in relatii contractuale cu CAS Vaslui la data de 11 decembrie 2017

Nr, DENUMIRE FURNIZOR NUME SI PRENUME    ADRESA NR.TELEFON
crt.   MEDIC LOCALITATEA   CABINET
1 CMI Dr.Alexandrescu Rodica Victoria Dr.Alexandrescu Rodica Victoria BARLAD Barlad,str.Primaverii, nr.17 0235-420101
2 CMI Dr.Badiu Georgeta Steliana Dr.Badiu Georgeta Steliana BARLAD Barlad,str.Hotin nr.3,bl.J2 sc.A, et.P,ap.1 0235-435188
3 CMI Dr.Balan Marlena Carmen Dr.Balan Marlena Carmen BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-410347
4 CMI Dr.Bentia Daniela Maria Dr.Bentia Daniela Maria BARLAD Barlad,str.V. Parvan nr.80, bl.E8, sc.B, ap.22 0235-415589
5 CMI Dr.Berna Ana Dr.Berna Ana BARLAD Barlad,str.1 Decembrie nr.41 0235-414300
6 CMI Dr.Calistru Camelia Elena Dr.Calistru Camelia Elena BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-410511
7 CMI Dr.Catana Mihaela Dr.Catana Mihaela BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-412312
8 CMI Dr.Cernat Elena Dr.Cernat Elena BARLAD Barlad, str.1 Decembrie 41 0788-066277
9 CMI Dr.Cirneala Carmen Dr.Cirneala Carmen BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-420953
10 CMI Dr.Coman Bogdan Tiberiu Dr.Coman Bogdan-Tiberiu BARLAD Barlad, str.G.Enescu, nr.4, bl.G2 0335-230528
11 CMI Dr.Danila Constantina Dr.Danila Constantina BARLAD Barlad,str.G Enescu nr.4, BL.G2 0235-422800
12 CMI Dr.Faighel Ioan Fernand Dr.Faighel Ion Fernand BARLAD Barlad,str 1 Decembrie nr.41 0235-412501
13 CMI Dr.Gubernat Virgil Dr.Gubernat Virgil BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-423379
14 CMI Dr. Isachi Mihaela Livia Dr.Isachi Mihaela Livia BARLAD Barlad,str.C.Hamangiu 5 0235-420951
15 CMI Dr.Jalba Elena Dr.Jalba Elena BARLAD Barlad,str.1 Decembrie nr.41 0235-414300
16 CMI Dr.Larion Maria Ramona Dr.Larion Maria Ramona BARLAD Barlad,str.Lirei nr.30, bl.V3, sc.A, ap.1 0235-423643
17 CMI Dr.Minca Nicoleta Dr.Minca Nicoleta BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-420174
18 CMI Dr.Mita Lizieta Dr.Mita Lizieta BARLAD Barlad,str.1 Decembrie nr.41 0235-415416
19 CMI Dr.Moisuc Marioara Dr.Moisuc Marioara BARLAD Barlad,str.Lirei 31 bl.V3,sc.A,ap.2 0335-808710
20 CMI Dr.Munteanu Doru Dr.Munteanu Doru BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0745-360050
21 CMI Dr.Necula Carmen Dr.Necula Carmen BARLAD Barlad, str.1 decembrie, nr.41 0770-406962
22 CMI Dr.Pecheanu Maria Dr.Pecheanu Maria BARLAD Barlad,str.Stefan cel Mare,nr.6,bl B 1-3,sc.A,ap.2 0235-420511
23 CMI Dr.Perju Niculina Dr.Perju Niculina BARLAD Barlad, str.Lirei, nr.49 0235-411167
24 CMI Dr.Radu Marius Dr.Radu Marius BARLAD Barlad, str.C.Hamangiu,nr.5 0235-480470
25 CMI Dr.Sava Laura -Gabriela Dr.Sava Laura -Gabriela BARLAD Barlad, str.Republicii nr.39, bl.P.1, sc.C, ap.31 0374-981509
26 CMI Dr.Spataru Elvis- Leonard Dr.Spataru Elvis- Leonard BARLAD Birlad,str. 1 Decembrie nr.41 0740-197121
27 CMI Dr.Stoian Viorica Dr.Stoian Viorica BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-412501
28 CMI Dr.Tapu Adina Dr.Tapu Adina BARLAD Barlad, str.N.Iorga nr.7A 0740-232847
29 CMI Dr.Tepsanu Salomia Delia Dr.Tepsanu Salomia Delia BARLAD Barlad,str.1 Decembrie,nr.41 0235-410665
30 CMI Dr.Ungureanu Vasilica Dr.Ungureanu Vasilica BARLAD Barlad,str.1 Decembrie nr.41 0235-412312

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: