Home / Administratie / Pensionarii s-au întâlnit cu prefectul județului

Pensionarii s-au întâlnit cu prefectul județului

Reprezentanții pensionarilor și bătrânilor din județ s-au întâlnit pentru ultima dată în acest an cu prefectul Eduard Andrei Popica și subprefectul Mircea Gologan, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice. Au dezbătut măsurile adoptate de Guvern în anul 2017 în domeniul pensiilor.

Directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui, Isabel Bogdan, a precizat că în județ sunt înregistrați 101.653 de pensionari, pensia minimă fiind de 520 lei, de care beneficiază 23.689 de pensionari, iar cea mai mare este în cuantum de 19.516 lei, pensionarul fiind din categoria magistraților. Pensia medie la nivel de județ este de 898 lei.

Printre măsurile adoptate de Guvern în domeniul pensiilor amintim majorarea de la 1 ianuarie a valorii punctului de pensie de la 817,7 lei la 917,5 lei, iar de la 1 iulie la 1.000 lei. Din februarie s-a eliminat reținerea din pensie a contribuției sociale de sănătate și vasluienii cu pensii mai mici de 2.000 de lei au fost scutiți de la plata impozitului. De la 1 martie s-a majorat nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, la valoarea de 520 lei. De asemenea, cuantumul ajutorului de deces a ajuns la 3.131 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului. În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, ajutorul este de 1.566 lei”, a precizat directorul CJP Vaslui.

Toți participanții și-au exprimat urările de bine și de sănătate la final de an, iar prefectul Eduard – Andrei Popica a ținut să le mulțumească acestora pentru tot ce au făcut și fac pentru comunitate, oferindu-le câte o cupă de șampanie. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vacanțe în extrasezon, reduse cu până la 70%, pentru vasluienii care aleg “Litoralul pentru toți”

Cei care nu au ajuns ...

Cartierul Complex Școlar rămâne fără apă potabilă

Astăzi, în cartierul bârlădean Complex ...

Bătrân din Vaslui, lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni din zona Școlii nr. 9

Un barbat in varsta de ...

%d blogeri au apreciat: