Google+
Home » Administratie » Ipocrizie la cote maxime! Pesediștii bârlădeni au criticat taxele nesimțite propuse la Boroș, după care le-au votat. Reacția lui Solomon!

Ipocrizie la cote maxime! Pesediștii bârlădeni au criticat taxele nesimțite propuse la Boroș, după care le-au votat. Reacția lui Solomon!

de Simona MIHĂILĂ

Una spun și alta fac pesediștii bârlădeni. Ideea primarului Dumitru Boroș de a majora taxele pentru comercianți de 16 ori, i-a inflamat zilele trecute pe pesediști. Au ieșit imediat cu o postare pe pagina de socializare a organizației bârlădene în care s-au angajat public să se opună ”acestei majorări arbitrare ce contravine perspectivelor de dezvoltare economica locala”. Mai mult, în ședința de vineri a Consiliului Local (CL), au strigat cu o gură cât o șură împotriva propunerii lui Boroș.

”Noi mărim taxele, pe unele de câte trei ori, pe altele de câte 16 ori, deși domnul primar a afirmat în campania electorală că va ieftini apa, că Bârladul va lega Moldova de Transilvania… Să facem investiții, să aducem fonduri europene, dar nu să mărim taxele și impozitele! Când domnul primar era consilier, când era vorba să mărim taxe și impozite, sărea de șapte metri în sus, iar acum…ʺ – și-a amintit consilierul Georgică Motrea.

Exact pe modelul ipocrit pe care l-au înfierat, tot de șapte metri în sus au sărit și ei, iar la urmă, ghici ce-au făcut? Au votat proiectul de hotărâre pe care l-au criticat atât de vehement. Așa cum au procedat și la ședința CL de luna trecută, când au pozat în apărători ai banului public în momentul în care Boroș le-a cerut să bage în teșchereaua Delgaz Grid suma de 10 miliarde de lei doar pentru ca el și câțiva vecini ai săi să aibă gaz la poartă. Au scos flăcări pe nări pesediștii la acea ședință, au făcut albie de porci cu pretențiile sfidătoare ale lui Boroș, au cusut și-au descusut fel de fel de amendamente menite, chipurile, să salveze bugetul de o asemenea cheltuială fără cap. După care, în momentul votului, în mod stupefiant, au fost de acord cu toate câte ei înșiși le-a desființat. Bravo, stimabililor de la PSD!

Gestul lăudabil al lui Solomon

Dacă în cazul alocării nesimțite a celor 10 miliarde de lei vechi pentru buzunarul Delgaz Grid, consilierii PSD au mers ”pe burtă”, crezând că nimeni nu a observat, de data aceasta, cel care a luat măsuri împotriva atitudinii lor duplicitare a fost chiar șeful PSD Bârlad, deputatul Adrian Solomon. Pentru prima dată, Comitetul Executiv al PSD Bârlad a ales să reacționeze în spațiul public, sancționând derapajul grupului de consilieri care reprezintă partidul la nivel de oraș și care i-au făcut jocul primarului liberal.

”În urma ședinței Comitetului Executiv PSD Bârlad de sâmbătă, 16 decembrie a.c. consilierii locali PSD din CL Bârlad au fost sancționați cu avertisment întrucât au votat propunerea primarului PNL al municipiului Bârlad de mărire a taxelor și impozitelor din municipiul nostru.
Aceste taxe nefundamentate legal și depășind orice limită suportabilă din punct de vedere economic vor fi o povară în plus pentru agenții economici bârlădeni. În contradicție cu promisiunile electorale ale puterii locale aceste taxe vor fi o frână și nu un sprijin pentru mediul antreprenorial bârlădean.
Vom întreprinde toate demersurile legale pentru ca această hotărâre să nu intre în vigoare în forma adoptată de CL Bârlad în ședința de vineri, 15 decembrie a.c.
Cel mai aberant exemplu este poziția legată de prețul pe metrul pătrat de teren sub balcoanele extinse la parterul blocurilor: valoarea actuală X 16. Cu alte cuvinte, dacă un bârlădean plătește 100 de lei pe lună astăzi de la 1 ianuarie 2018 va plăti 1.600 de lei sau 100 X 12 X 16 = 19.200 lei”, se arată în comunicatul de presă al PSD Bârlad.

Boroș, lupul moralist!

Deși, în campania electorală, Dumitru Boroș a promis că va face tot posibilul să deschidă Bârladul pentru investitori și să încurajeze activitatea antreprenorială din oraș, proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018 a inclus, pe lângă majorarea unor taxe, creșterea de 16 ori a chiriei, în cazul contractelor pentru terenurile cu destinația balcoane. O lovitură grea pentru afaceriștii din Bârlad care, cu tot cu contractele semnate anterior pe sume mai mici, vor trebuie să achite de 16 ori mai mult, dacă vor dori să-și continue activitățile economice, de producție, prestări servicii sau profesiile liberale în aceleași spații.

”E moral, în municipiul Bârlad, să aveți oameni care plătesc 41 de lei/mp și oameni care desfășoară același gen de activități cu 0,65 de bani/mp? Haideți să nu fim populiști!ʺ, zise, în plenul ședinței CL, primarul Boroș, campionul absolut al programelor electorale populiste, din toate campaniile de după 1990.

Argumentul a înmuiat așa de tare opoziția, încât nimeni nu a mai avut replică. Toți cei 10 pesediști din CL au uitat pe loc cine-i tatăl populiștilor. E clar că niciunul nu s-a gândit că discrepanțele pe care le-a invocat tătucul Boroș s-ar putea soluționa prin micșorarea taxelor celor care plătesc prea mult, nicidecum prim majorări nesimțite aplicate celor care plătesc ”puțin”. Dar în fața veritabile sclipiri de inteligență a celui care în campania electorală picura otravă în urechea bârlădeanului ignorant, spunând că Bârladul are cele mai mari taxe din țară, pesediștii au amuțit.

Totodată, primarul a explicat că nu au fost mărite taxele plătite lunar sau anual, ci numai excepțiile, de exemplu emiterea unui document în duplicat, pentru a concluziona că ʺtaxele de la mapă sunt mai mici decât în municipiul Vaslui. Scurt!ʺ

Scurt, militărește! Așa se practică astăzi administrația la Bârlad, fără explicații lămuritoare, mai ales atunci când ești încolțit și nu ai nicio justificare pentru propunerile pe care le înaintezi. Așa cum am semnalat încă de săptămâna trecută, această taxă nefundamentată legal va fi o povară în plus pentru agenții economici bârlădeni, care ar putea să-i determine pe aceștia să caute alte spații sau alte orașe unde să-și mute afacerile. Mai mult, în loc să sprijine activitatea antreprenorială, primarul Boroș se străduiește să pună frână mediului de afaceri, invocând principii pe care nu le cunoștea în calitate de consilier: dreptate și moralitate.

Sfârșitul de an aduce, așadar, vremuri tulburi în politica bârlădeană, în timp ce primarul Boroș jubilează: cu morala și dreptatea lui, a reușit să încaiere opoziția și să-și facă imagine în propriul partid, doar-doar vor uita colegii lui însemnele trădărilor pe care a dovedit că le poate orchestra scurt, militărește.

Comments

comments

About Tehno Redactor

2 comments

  1. Câteva observatii dupa ce am vazut sedinta CLM :
    1. Opoziția CLM Barlad este ca si inexistenta la fel ca in Parlamentul Romaniei;
    2. Primarul si viceprimarul nu formeaza o echipa (daca ar fi asa s-ar pune de acord in tot ceea ce hotarasc si viceprimarul ar explica inainte de sedinta consilierilor sai despree ce este vorba);
    3. Viceprimarul Barladului nu are nici cea mai vaga idee despre ce se intampla in acest oras ( altfel nu-mi explic tacerea totala);
    4. Sunt consilieri carora le place sa se auda vorbind indiferent de subiect, chiar daca sunt „pe langa” (Huiban este cel mai bun exemplu – toate interventiile sale fiind taxate inclusiv de colega de partid );
    5. Toate hotararile se discuta mai intai in comisii. Cata vreme comisiile au dat aviz favorabil ce mai este de comentat.
    Pacat ca aceste observatii nu ajung si la cititori. O zi buna!

  2. Domnule primar faceti public ce bani are primaria in cont. Mariti taxe , nu cheltuiti disponibilitatile, faceti credite avand bani in cont,m asta este modelul de administratie pe care il trambitati in campanie?

%d blogeri au apreciat: